A plecat la cele veșnice Serafim Caiea, starețul Mânăstirii ”Negru Vodă” Câmpulung. Arhimandritul Caliopie, pregătiri la Câmpulung

iun. 9, 2020
1048 Views

Câmpulung, 9 iunie 2020. A trecut la cele veșnice Serafim Caiea, starețul Mânăstirii ”Negru Vodă” Câmpulung.
Părintele monah a murit la București, unde a fost spitalizat de urgență. Recent venise din Țara Sfântă. Fulgerătoarea moarte a părintelui stareț a lăsat multă durere în Câmpulung și în zonă, mai ales că acesta ar fi împlinit abia 43 de ani pe 30 august.
Arhimandritul Caliopie Ichim a ajuns la Câmpulung pentru a face toate pregătirile necesare.

În perioada lui Serafim Caiea a început reabilitarea și punerea în valoare a mânăstirii Negru Vodă, lucrările urmând a fi finalizate anul viitor, în primăvară. Și tot cât a fost stareț, la acceptul ÎPS Calinic, la Negru Vodă au fost aduse moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou, motiv pentru care cei de la PRO TV au realizat și un reportaj aici.
”Avem în prezent pe Sfântul Ionichie. De când a fost adus a început să facă minuni. Poate n-o să mă crezi, dar trebuie să te adresezi sfinților așa cum vorbim noi doi acum: Sfinte, te rog, am problema asta, ajută-mă. Și dacă nu te îndoiești de har, minunea se împlinește. Dacă vrei. Numai să vrem să căutăm. Asta este, după părerea mea, dorința de a te mântui. Deci dacă vrei, ca și Hristos spune: dacă vrei să îmi urmezi, te lepezi de tine, de sinele tău. Dacă vrei, atunci asta e calea. Dacă nu vrei, nu e nicio problemă. Libertatea este a noastră de a alege”, spunea cu această ocazie părintele Serafim.
Mânăstirea Negru Vodă: Ctitorie a primilor domni ai Țării Românești, casa Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou
Manastirea Negru Voda reprezinta cel mai important ansamblu monastic din Muscel. In componenta ei intra Paraclisul Domnesc al curtii voievodale, ulterior Biserica mare a manastirii, Biserica mica – bolnita – din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotnita de la intrarea in incinta – secolul al XVII-lea, Casa Domneasca – secolul al XVII-lea construita pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenesti – secolul al XVIII-lea, anexa casei domnesti si chiliile de la inceputul secolului al XIX-lea. Aici se mai afla si Hanul-Bazar al manastirii, disparut inca din 1746.
Lacasul de cult are unul dintre cele mai inalte turnuri de clopotnita din Romania – 35 de metri, care, in plus, nu a fost daramat niciodata. A fost realizat de al doilea ctitor al manastirii, Matei Basarab. Turnul clopotnitei, avea functia de poarta de incinta dar si de fortificatie cu caracter militar, fiind prevazut cu metereze. Gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti din stejar care se izvorasc cu o grinda de proportii, avand incrustate adanc inscriptii mentionand data de 1749.
La intrare se gaseste si un bazorelief cu o vechime de 2.000 de ani, potrivit istoricilor, reprezentand o combinatie intre lup si caprioara.
Constructia a fost inceputa de Basarab I, insa cel care a terminat constructia a fost fiul sau, Alexandru Basarab, are este si inmormantat in Manastirea Negru Voda.
Fortificatiile datate din jumatatea secolului al XIV-lea sunt realizate sub forma unui val de pietris si bolovani de 9 metri latime inconjurat de un sant adanc de 2.5 metri plin cu apa. Palatul Domnesc a fost nucleul in jurul caruia s-au adaugat pe parcurs toate celelalte constructii ce vor forma Manastirea Negru Voda.
Puțini știu că la Manastirea Negru Voda a existat si o scoala de copisti cu puternice traditii, manuscrisele remarcandu-se printr-o scriere caligrafica, fiind impodobite cu frontispicii si miniaturi colorate.
Primii voievozi ai statutului feudal unitar ai Tarii Romanesti, Basarab I si Nicolae Alexandru, au fost inmormantati aici, in Paraclisul Curtii Domnesti din secolul al XIV-lea, dupa cum atesta, pentru primul, inscriptia grafit de la Curtea de Arges, care mentioneaza moartea lui Basarab, in 1352, la Campulung.

Comments

Comments are closed.