A strâns de gât o casieriță și a jefuit o sală de jocuri

o săptămână ago
30 Views

Un bărbat a recurs la scene de o cruzime ieșită din comun pentru a face rost de bani nemunciți.

Un jaf a avut loc, luni, la o sală de jocuri din centrul municipiului Constanţa, după ce un bărbat a strâns-o de gât pe casieră şi a furat banii din casa de marcat. Starea de sănătate a femeii este bună, ea refuzând transportul la spital, conform News.ro.

Potrivit anchetatorilor, Secţia 3 Poliţie a fost sesizată de o femeie în vârstă de 22 de ani cu privire la faptul că, luni, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în sala de jocuri Magnum de pe bulevardul Tomis din Constanţa, unde este angajată în funcţia de casier, a fost acostată de un bărbat care i-a spus că uşa de la baie este defectă.

Femeia a povestit anchetatorilor că a mers să verifice acest lucru, iar când a intrat în baie, bărbatul a strâns-o cu mâinile de gâtului şi a căzut. După câteva minute, ea şi-a revenit şi şi-a dat seama că îi furase cheia casei de bani. Astfel, bărbatul a deschis casa de bani, de unde a furat aproximativ 4.000 de lei, după care a fugit.

Starea de sănătate a femeii este bună, aceasta refuzând transportul la spital.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea şi prinderea autorului faptei.

Comentarii

Fără comentarii