Alinuța a băgat PNL Pitești la…Coteț!

mart. 14, 2022

Viceprimarului Gelu Tofan i s-au înecat corăbiile. După ce Miuțescu a zburat de la șefia PNL, Tofan a primit o torpilă direct în pupa, iar lovitura de grație a primit-o în urma dosarului DNA în care a fost vizat, dimpreună cu Miuțescu și alți lideri PNL Argeș. Cum poteca a devenit autostradă pentru Alina Gorghiu, aceasta și-a impus favoritul. Mihai Coteț. Un om bine ancorat în realitățile… producerii de bani și plasării de oameni în locuri bine susținute financiar, dar care le are mai puțin cu politica și administrația. Și, din multe puncte de vedere, nu este nici omul cu cea mai mare expunere publică, nici cu cea mai reușită. De fapt, este absolut suprinzător că nu a avut un concurent, fie și măcar din postura de iepure, ca să dea senzația de diversitate.
A fost ales unicul candidat. Și nici cela ciel mai priceput din organizația de la Pitești, organizație pe care Radu Perianu o știe bine și care ar fi putut veni oricum cu o variantă mult mai decentă, inclusiv din rândul tinerilor pe care îi promovase la un moment dat. Chiar Dragoș Predescu, după exercițiul de a fi subprefect, acum șef de cancelarie la Prefectură și probabil cu un traseu spre zona administrativă centrală, ar fi putut fi un exponent mult mai decent pentru PNL Pitești. Sau doctorul Tiberiu Irimia. A fost preferat omul dispus să arunce cel mai mult cu bani. Și aici s-a încheiat povestea, astfel că, după mulți, foarte mulți ani, am avut parte de alegeri cu…un singur candidat, de s-ar părea că, deși PNL e la guvernare, nimeni nu vrea să fie la masa deciziilor și în prim-plan.
Au fost totuși cinci voturi nule, însă aproape nici nu mai contează. Și, dacă PNL Pitești a făcut play-back politic, așa cum susținea în discursul său Coteț, de acum înainte s-ar putea să avem parte de prestații ale unui artist fără ureche muzicală și fără voce. Și, o spun marii artiști în ale scenei, show-ul este show doar dacă se aude bine.
Și, tot în prima declarație, din lipsa unui vocabular consolidat, mai aflăm că noul președinte își consideră colegii drept cai, iar partidul o căruță! O căruță! Cine își imaginează că poți construi un oraș modern cu o căruță? Că poți construi viziuni din căruță? PNL-ul, un partid care de-a lungul perioadei Brătienilor însemna modernizare și în același timp păstrarea tradițiilor, care însemna viziune și forță politică, a ajuns o căruță!
Dar vorba dlui Coteț, e motivant să știi că ai cu cine trage la aceeași căruță! Una liberală desigur, care are în dotare și un Coteț!

Președinte: Mihai Coteț
Prim-vicepreședinte: Goncearu Horia
Dumitrașcu Maria Catalina
Vicepreședinte strategii si relatii politice:
1. Popescu Silișteni Marius
2. Țecu Iulian

Vicepreședinte imagine si comunicare
1. Șerbănoiu Răzvan

Vicepreședinte politici economice și mediul de afaceri

1. Sorin Apostoliceanu

Vicepreședinte politici sociale, sindicate și grupuri se cetățeni

1. Moraru Elena Lucia

Vicepreședinte administrație publică și justiție

1. Ghineț Cristina

Vicepreședinte agricultură și silvicultură

1. Truică Constantin

Vicepreședinte educație

1. Manea Alina

 Vicepreședinte sănătate

1. Frătoaica Mihaela Diana
2. Irimia Tiberiu

Membri:
1. Alexandrescu Mihai Alexandru
2. Burcuși Mihai
3. Bădoiu Alin Alexandru
4. Borțescu Silviu
5. Dobre Emanuel
6. Ducu Cătălin
7. Frătoaica Mihaela
8. Gheorghe Simona
9. Ghițu Mariana
10. Mitran Luminița
11. Năvligu Raul Gabriel
12. Popescu Silișteni Marius
13. Postelnecu Alexandru
14. Preda Marian Bebiță
15. Stanciu Cătălin
16. Șelăvîrtea Ion
17. Șerban Otilia Gabriela
18. Stoian George Mihai
19. Tică Manuel
20. Tudan Teodor Alexandru
21. Vrînceanu Mihai

Trezorier:
1. Duțulescu Gheorghe

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online