Ambasadorul Tunisiei, primit de primarul Cristian Gentea

oct. 21, 2021

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Tunisiene, E.S. doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, a fost invitată de primarul Cristian Gentea la Primăria Pitești, unde a avut loc o întrevedere de curtoazie. Pe agenda discuțiilor, principalul punct a fost înfrățirea unui oraș din Republica Tunisiană cu municipiul Pitești.

La vizita oficială au participat și reprezentanții mediului de afaceri: George Caval, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, Dan Ionescu, președintele executiv al Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, alături de Lucrețiu Tudor, Administratorul Public al Primăriei Pitești, și de Carmen Salub, director al Centrului Cultural Pitești.

„A fost evidențiată importanța continuării și intensificării dialogului bilateral pe teme culturale și economice. Discuțiile s-au concentrat asupra colaborării dintre Camera de Comerț Argeș și camerele omoloage din Tunisia, respectiv asupra întăririi legăturilor economice dintre Tunisia și România, în special în județul Argeș și în Pitești.

Cu acest prilej, au fost discutate modalitățile concrete de dezvoltare a relației economice, primarul Cristian Gentea subliniind necesitatea identificării de noi domenii sectoriale de cooperare de interes comun, altele decât cele funcționale. E.S. doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Tunisia, și-a exprimat deschiderea deplină în acest sens și a transmis acordul pentru avansarea relațiilor bilaterale.

Întâlnirea a creat premisele pentru o cooperare solidă între administrația publică locală și reprezentanții misiunii diplomatice din Tunisia”, transmite Primăria municipiului Pitești într-un comunicat de presă.

Comments

Comments are closed.