Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș a hotărât în ședința din 15 decembrie să interzică funcționarea teraselor prevăzute cu mai mult de o latură închisă (cu sau fără tavan) indiferent de materialului din care este confecționată aceasta și de natura materialului, conform Hotărârii CJSU nr 63/15.12.2020.
În cazul nerespectării acestei decizii și în urma încălcării în mod repetat de către agenții economici a acestei măsuri, autoritățile vor cere, în condițiile legii, retragerea autorizației de funcționare.
Decizia vine pe fondul controalelor efectuate de autorități la nivel județean, privind respectarea normelor și măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii viruslui SARS-CoV-2.În cadrul aceleiași ședințe, CJSU Argeș a hotărât să permită organizarea de piețe volante, inclusiv a celor specifice sărbătorilor de iarnă, cu impunerea și respectarea normelor de siguranță sanitară pe perioada stării de alertă.
Primarul Ion Georgescu a arătat că, „la nivelul orașului Mioveni, rata de infectare a scăzut până la coeficientul de 3,18 / 1000, rezultat îmbucurător, datorat în primul rând gradului de responsabilitate al cetățenilor orașului, care au respectat măsurile impuse privind combaterea răspândirii viruslui SARS-CoV-2”.
Textul integral al Hotărârii CJSU nr63/15.12.2020 poate fi consultat aici: https://ag.prefectura.mai.gov.ro/des…/situatii-de-urgenta/
