Argeșul a avut reprezentant la dezbaterea pentru Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030

4 săptămâni ago
24 Views

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost prezent, la invitația reprezentanților Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului am participat la Conferința Națională „Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, Cadrul de planificare strategică pentru Strategia de Dezvoltare Locală a Administrației Publice”.
Evenimentul a fost prezentat în format videoconferință, dar și cu participare fizică la nivel de speakers, unde au participat o serie de înalți reprezentanți ai Guvernului precum Ministrului Fondurilor Europene, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, președinții structurilor asociative din administrația publică locală, reprezentanți ai administrației publice locale precum Consilii Județene, Grupuri de Acțiune Locală și Urbană, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, Agenții pentru Dezvoltare Regională.
„Alături de colegii din administrația locală națională, precum președinții Asociației Municipiilor, președintele Asociației Orașelor și președintele Asociației Comunelor din România am ridicat diverse probleme curente, pentru care am solicitat, după caz, sprijin, lămuriri ori am căutat soluții comune de implementare a unor proiecte strategice pentru comunitățle pe care le reprezentăm. În sprijinul fundamentării și elaborării strategiilor de dezvoltare locală acestă dezbatere a urmărit:- promovarea și informarea la nivelul Administrației Publice Locale a Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 (SNDDR 2030)- promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD)- fundamentarea cadrului de lucru al Planului de acțiune pentru implementarea SNDDR 2030 la nivel local, prin armonizarea obiectivelor de dezvoltare locală cu cele de dezvoltare durabilă la nivel național și adaptarea contextului local la ODD-uri- construcția unui ghid pentru autoritățile publice locale pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală 2021-2027 în acord cu SNDDR 2030.Mulțumiri pentru invitație doresc să îi transmit domnului Cornel Berta Hanganu, consilier în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, un constant partener al administrației locale din Mioveni”, a subliniat, după eveniment, primarul Ion Georgescu.

Comentarii

Fără comentarii