Atenție! Peste 100 de persoane au ajuns la Spitalul Județean după ce au fost mușcate de căpușe!

iun. 24, 2021
119 Views

Sezonul cald, când oamenii încep să își desfășoare tot mai multe activități în aer liber, aduce cu sine o serie de beneficii, printre care asimilarea de vitamine și minerale, dar și pericole, unul dintre acestea fiind mușcătura de căpușă.
Căpușele sunt, de obicei, mici paraziți externi, cu dimensiuni de aproximativ 0,5 – 15 mm. Căpușele adulte sunt mai mari, după hrănire, de dimensiunea unei boabe de cafea.
Acestea se atașează de pielea animalelor sau a oamenilor, înțepând suprafața acesteia și hrănindu-se cu sângele gazdei. De obicei, se atașează la baza firului de păr, în spatele urechilor, la pliul coatelor, în spatele genunchilor, în zona inghinală și a axilelor.
Odata fixate pe suprafața tegumentului, căpușele vor introduce capul în spațiul subtegumentar și vor începe alimentația, care poate dura câteva minute, dar și câteva ore. Este foarte important ca în această perioadă, dacă este sesizată căpușa, să nu fie smulsă sau să se încerce pur și simplu îndepărtarea sa, deoarece ligaturarea între corp și cap este una relativ fragilă, iar o îndepărtare defectuoasă va produce menținerea capului în spațiul subtegumentar, în timp ce doar corpul a fost îndepărtat.
În situația în care este sesizată infestarea cu căpușă, este necesar să vă deplasați la un cabinet medical sau la spital deoarece aici există instrumentarul necesar pentru a se îndepărta adecvat capușa, fără a îi rupe capul și a menține acolo fracțiuni din aceasta.

Nu orice mușcătură poate transmite Boala Lyme

Mușcăturile căpușelor pot produce o serie de boli, cea mai cunoscută fiind Boala Lyme, de aceea este esențial ca acestea să fie îndepărtate la timp și corect.
NU ORICE MUȘCĂTURĂ DE CĂPUȘĂ POATE TRANSMITE BOALA LYME, dar trebuie știut că, netratată, această patologie poate afecta articulațiile, cordul și sistemul nervos.
De la începutul primăverii și până în prezent, peste 100 de persoane s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a SJUP, pentru a solicita sprijinul specialiștilor în vederea extragerii căpușelor. Din fericire, în niciunul dintre cele 119 cazuri înregistrate din martie și până în prezent nu a fost necesară internarea, medicii specialiști recomandând tratament adecvat, la domiciliu.

Sfaturi pentru evitarea complicațiilor:

Pentru a se evita complicațiile pe care le poate produce o mușcătură de căpușă este important să aveți în vedere câteva sfaturi:
Evitarea zonelor cu iarbă sau a zonelor bine înverzite fără a avea îmbracaminte adecvată. Este important să fie acoperită întreaga suprafață corporală (pantaloni lungi, bluze cu mânecă lungă).
La final, este recomandat a se inspecta suprafața întregului organism pentru depistarea posibilelor mușcături, dar și pentru posibila prezență a căpușelor la nivelul tegumentelor
De asemenea, este recomandat, în privința vestimentației, a se purta haine deschise la culoare.

Îndepărtarea căpușei de pe tegument, la domiciliu:

Se dezinfectează locul cu alcool. Folosind o lupă, se extrage cu penseta căpușa, trăgându-i capul și nu corpul. Dacă se apasă pe corp sau se aplică substanțe sau căldură, crește numărul de bacterii deversate în pielea omului, în cazul în care căpușa este infectată. Se spală bine cu apă și săpun și se aplică, din nou, alcool sanitar sau iod/betadină.
Este esențial ca îndepărtarea să fie făcută în primele 12 ore de la înțepătură. Se mai poate extrage cu servețelul prin înfășurare, însă în mâini neantrenate e periculos și ineficient.
În cazul în care rămân fracțiuni de căpușă în tegument, este recomandată prezentarea la medic, astfel, evitând un pericol.

Comments

Comments are closed.