Au fost semnate două contracte majore pentru infrastructura argșeană

apr. 5, 2022

Ministrul #PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că au fost semnate două noi contracte importante pentru reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din #Argeș, au anunțat deputatul Simona Bucura Oprescu și președintele CJ Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă.

📍Este vorba despre DN 73C- Curtea de Argeş – Municipiul Râmnicu Vâlcea, de la Tigveni (Lot 2), cunoscut şi ca Secţiunea 6 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, și despre  elaborarea Documentaţiei de Avizare a lucrărilor pentru DN 73C între Curtea de Argeş şi Tigveni (Lot 1). 

🤝Sunt două dintre obiectivele de infrastructură rutieră despre care am discutat recent personal la Ministerul Transporturilor cu ministrul Sorin Grindeanu, împreună cu președintele Consilului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Îi mulțumim domnului ministru pentru receptivitate, promptitudine și implicare!

💶Valoarea contractelor finanţate din fonduri europene este de 1,88 milioane lei (fără TVA) pentru primul Lot şi de 3,68 milioane lei (fără TVA) pentru al doilea Lot.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online