Barna și Cîțu anunță suspendarea activității agenților economici care încalcă regulile contra pandemiei

2 luni ago
57 Views

Guvernul pregătește OUG pentru suspendarea activitățiia genților economici care încalcă regulile contra pandemiei, a anunțat premierul Florin Cîțu după ce în țară s-au dat sute de amenzi restaurantelor pentru petreceri care au încălcat măsurile împotriva Covid. Și copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat luni că suspendarea activităţii timp de 15 zile pentru agenţii economici care încalcă legea referitoare la protecţia sanitară este o măsură necesară şi a arătat că va exista o discuţie şi în Guvern pe acest subiect.

„Este o măsură firească, pentru că, din păcate, şi aceasta este o realitate pe care ezităm să o spunem, sunt oameni care respectă legea şi oameni care o ocolesc sau croşetează legea. Or, o astfel de măsură este necesară pentru a nu mai avea anumite locaţii şi în Bucureşti, în principal, unde se plătesc zilnic amenzile şi activitatea merge mai departe sub o aparenţă de falsă legalitate. E o măsură necesară, pentru că cifrele şi datele privind pandemia nu arată deloc încurajator şi din această perspectivă trebuie să fim foarte responsabili cu limitările şi cu măsurile care există în momentul de faţă în vigoare”, a spus Barna la Parlament.

Comentarii

Fără comentarii