Cei mai tari pugiliști din țară se pregătesc de spectacol la Cupa Mioveni la box

iul. 14, 2022

Se fac ultimele pregătiri pentru prima gală de box găzduită la Mioveni.

Pe 23 iulie, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui, în premieră, o competiție de box destinată sportivilor amatori și profesioniști, la care vor participa 12 cluburi și asociații sportive din 10 orașe.

Gala de box – CUPA MIOVENI este organizată sub patronajul Federației Române de Box prin asociația sportivă de inițiere în box din Mioveni, condusă de Sorin Popescu, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Mioveni. Competiția „Cupa Mioveni” va începe de la ora 11.00 și este deschisă tuturor categoriilor de vârste, respectiv copii, cadeți, juniori și seniori, băieți și fete.

La prima ediție se vor lupta pugiliști legitimați la CS Dinamo București, CS Mioveni, CSM Pitești, CSM Craiova, CSM Ploiești, CSM Slatina, CSM Târgu Jiu, CSM Brăila, CSM Călărași, CS Preda Pitești, ACS Team Șarpe – Mioveni și Team Sandu Geamănu – Gladiatorii București.

Intrarea este liberă!

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online