Cine profită de pe urma scumpirii cu 70% a energiei

aug. 23, 2021
69 Views

Lipsite de politici de investiţii, marile companii din energie sunt „şcoli de pregătire de cadre pentru activul de partid“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare (EIT).
Declaraţia vine în contextul în care România se confruntă cu preţuri istorice la energie, 80% din capacitatea de producţie locală fiind în mâinile statului român.

„Ceea ce fac companiile de stat este doar să bene­fi­cieze de creşterea de preţ la energie electrică. Scumpirea certificatelor de emisii de CO2, creş­terea cererii au creat contextul aces­tor scumpiri, dar companiile de stat se bucură de aceste preţuri şi de investiţii deja amortizate în conta­bilitate. Cele două combinate înseamnă profit“, a declarat Nicolescu, în cadrul ZF Live.

Media de preţ pentru luna trecută a fost de 94 de euro pe MWh, nivel istoric, în creştere cu aproape 70% faţă de media începutului de an. În acest timp, Hidro­elec­trica, cel mai mare producător de energie din România, avea anul trecut un cost de circa 103 lei/MWh (21 de euro), iar Nuclearelectrica genera energie la 180 de lei pe MWh (37 de euro).

„La capitolul investiţii, companiile de stat sunt complet lipsite de viziune. Nu există voinţă. Cei care le conduc doresc să îşi pună oamenii în funcţii. Companiile de stat sunt nişte şcoli de pregătire de cadre pentru activul de partid de la putere, indiferent de partid.“

Comments

Comments are closed.