Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni închisoare cu executare.
În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare, scrie agerpres.ro.
În timp ce Remus Truică a fost luat de polițiști de pe domeniul său, Paul Philippe Lambrino, cel care și-a schimbat numele în Paul al României, nepotul bastard al lui Carol II-lea, se pare că a fugit în Portugalia și va fi dat în urmărire internațională.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
În 27 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe omul de afaceri Remus Truică la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul retrocedării Pădurii Snagov. În acelaşi dosar, Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care trei cetăţeni israelieni şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.
Omul de afaceri Remus Truică a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar prinţul Paul a fost acuzat de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), ”în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României”.
Procurorii DNA arătau că prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50 la sută şi 80 la sută, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.
”Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii de prietenie şi de afaceri cu membri ai Guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ICCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceştia, în mod nelegal, să determine obţinerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philipe”, preciza DNA.
După dobândirea Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei. Firma respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.
Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu statului de 9.523.769 de euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului de 135.874.800 de euro, menţionau procurorii.