Cristian Gentea a semnat contractul pentru 40 de autobuze electrice Solaris

o lună în urmă
66 Vizualizări

Astăzi, 17.05.2021, a fost semnat contractul de furnizare pentru autobuzele electrice și stațiile de încărcare aferente proiectului „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice”, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectivul specific4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin Investiții bazate planurile de mobilitate urbană durabilă”, ca urmare a necesității înnoirii parcului de transport public din România în vederea îmbunătățirii mobilității urbane și limitării emisiilor de CO2.
Urmează, astfel, să fie achiziționate cele 40 de autobuze electrice de 12 m pentru furnizarea serviciilor de transport public în sistem integrat, eficient şi accesibil în municipiul Piteşti – pe rutele 2B, 3B, 7, 7B, 13 şi 13B. Autobuzele electrice vor fi de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă, fără etaj, caroserie CE, echipate tehnic pentru operarea în relief predominant deluros.
Oferta declarată câștigătoare pentru Municipiul Pitești, în urma procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică organizată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este cea a operatorului economic SOLARIS BUS & COACH, cu o valoare de 100.408.000,00 lei fără T.V.A., la care se adaugă suma de 19.077.520,00 lei reprezentând T.V.A., contribuția proprie a UATM Pitești în proiect fiind 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităților proprii din proiect, respectiv suma de 2.638.996 lei. Conform prevederilor contractuale, termenul de furnizare a autobuzelor electrice este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a contractului.

Comentarii

Fără comentarii