Cristian Gentea, cifrele dezastrului guvernării PNL-USRPlus: Guvernul de dreapta ne-a împrumutat cu 1.000 de euro pe secundă! Unde sunt reziștii?

aug. 20, 2021
87 Views

Președintele executiv al PSD Pitești, Cristian Gentea, critică politica guvernului de dreapta de a se împrumuta masiv. Primarul Piteștiului consideră că o creștere prin îndatorare a economiei va avea efecte tot mai dramatice pentru români și pentru firmele românești, mai ales IMM-uri și că, pe lângă faptul că românii vor fi tot mai îndatorați, prețurile vor continua sa urce.
„Pentru a obține un plus de 4 miliarde de euro la PIB-ul național, guvernarea de dreapta s-a împrumutat cu 58 de miliarde de euro. Așadar, este o creștere prin îndatorare, nu prin măsuri de stimulare a economiei și performanță!Așa se face că datoria publică a crescut, ca pondere în PIB, de la 35% în septembrie 2019, la aproape 50% în prezent.
Și cum orice dezastru este îmbrăcat într-o minciună poleită cu frânturi de informații parțial adevărate pentru a fi credibilă, guvernul ne aruncă în față cifre și statistice necorelate!Institutul Național de Statistică raportează în al doilea trimestru din 2021 o creștere economică de 13%, raportându-se la aceeași perioadă a anului trecut, când aproape toată economia a fost paralizată de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus!În realitate, economia a crescut cu doar 1,9 puncte procentuale față de nivelul la care era înainte de venirea pandemiei!Iar pentru acest rezultat mai mult decât modest, Guvernele Orban și Cîțu s-au împrumutat cu 1.000 de euro pe secundă!
De fapt, România s-a aflat într-o recesiune profundă în timpul guvernelor Orban și Cîțu, înregistrând o scădere economică în patru trimestre consecutive, respectiv în trimestrele II, III și IV din 2020 și în trimestrul I din 2021.Dincolo de cifre și statistici, se simte aproape în fiecare casă, pentru majoritatea cetățenilor: nivelul de trai s-a deteriorat pe fondul inflației galopante!Sărăcirea românilor va continua în lunile următoare, în contextul creșterii explozive a prețurilor pentru gaze naturale și energie electrică.Unde sunt #reziștii, cei care luptau pentru adevăr, pentru bunăstarea copiilor și o țară fără penali și mincinoși?…”, a conchis Cristian Gentea.

Comments

Comments are closed.