Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, președinte executiv PSD Argeș: Cu cât vom accesa mai multe fonduri europene sau guvernamentale, cu atât „deranjul” PNL pare a fi mai mare!
Am promis că revin cu detalii!
E simplu:
– în primul rând, le mulțumesc consilierilor locali de la PNL, pentru că promovează proiectele de hotărâre inițiate de mine în CL;
– în al doilea rând, le înțeleg frustrările: avem contracte, aducem bani europeni mai mult decât oricând, facem investiții, lucrăm continuu și, pentru asta, „deranjăm” consilierii locali cu ședințe de îndată. Fondurile europene, prin programele dedicate, nu ne așteaptă pe noi cu ședințele lunare ordinare – primul venit este primul servit, acesta este principiul obținerii investițiilor finanțate.
Deci, justificat, facem ședințele de îndată!
Cu cât vom accesa mai multe fonduri europene sau guvernamentale, cu atât „deranjul” PNL pare a fi mai mare.
– în al treilea rând, NU doar consilierii PNL Pitești au votat acest proiect inițiat de mine, de altfel au doar 7 voturi din 23, ci tot Consiliul Local. S-a votat în unanimitate!
Las mai jos dovada: înregistrarea video din ședința ce a avut loc în data de 13.10.2022!
Apropo: săptămâna viitoare avem din nou ședință de îndată.
Noi proiecte, noi contracte, noi fonduri europene!


