Prefectul Emanuel Soare a fost personal, la sediul Spitalului Orășenesc Municipal pentru a discuta cu autoritățile locale și cu managerul spitalului decizia CJSU privind desemnarea spitalului orășenesc drept spital COVID
„Scopul vizitei a fost reprezentat de aflarea motivelor pentru care managerul spitalului nu a răspuns solicitărilor DSP de a transmite documentele necesare autorizării secției de boli infecțioase în corpul vechi al spitalului. În urma discuțiilor, managerul a prezentat documentul, emis astăzi, prin care răspundea solicitărilor DSP, deblocând procesul de amenajare a secției de boli infecțioase. Am verificat, la fața locului, modul în care se amenajează spațiul în vederea primirii potențialilor pacienți COVID. Conform planului agreat, la fața locului, împreună cu primăria și firma care realizează amenajările, până, cel târziu, sfârșitul săptămânii, toate amenajările necesare vor fi realizate, astfel încât, Spitalul Orășenesc Mioveni va putea primi pacienți infectați cu COVID.
Am solicitat conducerii spitalului Mioveni și Primăriei să realizeze, împreună cu antreprenorul general al spitalului și cu proiectantul, un plan pentru rezolvarea elementelor tehnice, sumele necesare, timpul de realizare pentru a pregăti corpul nou pentru preluarea de pacienți covid 19″, a explicat prefectul Emanuel Soare.
Prefectul de Argeș a mai spus că mâine dimineață secția va primi avizul DSP, urmând ca, tot atunci, să fie livrate următoarele echipamente de protecție: 260 combinezoane, 220 măști FFP2, 100 Măști FFP3, 200 Mănuși. În perioada următoare vor fi aduse, periodic, alte materiale de protecție. Parte din echipamentul distribuit în Argeș provind de la nivel național (DSU), parte, mai consistentă, de la DSP. Corpul nou, susține prefectul, va putea prelua unele comorbidități, în funcție de anumite elemente tehnice care mai trebuie rezolvate.
Prefectul de Argeș a mai confirmat că un medic ATI a demisionat deoarece suferă de o afecțiune incompatibilă cu covid 19. Nu sunt înregistrate alte demisii. „În acest moment nu este niciun motiv pentru demisii din partea personalului medical”, a mai spus Soare.
De asemenea, personal medical va fi redistribuit de la spitalele din Argeș la Mioveni. Un ordin de prefect va fi emis cu structura de personal care va fi detașată la Spitalul Mioveni