De ce a pierdut România cinci miliarde de euro în timpul negocierilor? PSD, cinci întrebări pentru președintele Iohannis și PNL

3 săptămâni ago
74 Views

PSD a adresat, joi, cinci întrebări președintelui Klaus Iohannis și conducerii PNL. Social-democrații susțin că, la negocierile de la recentul summit UE, România a pierdut bani și a acceptat să-și majoreze contribuțiile la bugetul Uniunii Europene.

„Cinci întrebări pentru președintele Iohannis și PNL:

În propunerea inițială a Comisiei Europene România ar fi primit 31 de miliarde de euro pentru politica de coeziune. Acum primim circa 26,8 miliarde. De ce a pierdut România cinci miliarde euro în timpul negocierilor? România a acceptat să crească contribuția la bugetul UE cu 2 până la 5 miliarde euro. De ce?”, întreabă social-democrații într-o postare pe Facebook.

Ei arată că România nu beneficiază de fonduri pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord Est cu 39% din media UE şi Sud Vest cu 45% din media UE/PIB pe locuitor), în timp ce Bulgaria primește 200 milioane euro pentru regiuni mai puțin dezvoltate, Cehia 1,55 miliarde euro pentru sporirea gradului de coeziune regională, Polonia 600 milioane euro pentru regiuni mai puțin dezvoltate, iar Portugalia 300 milioane euro pentru regiuni în tranziție.

„De ce România nu beneficiază de aceste alocări suplimentare? În propunerea inițială a Comisiei România avea alocate 33 de miliarde pentru relansarea economică din care 2/3 erau granturi Acum primim 33,5 și doar #jumătate sunt granturi, iar pentru cele 16 miliarde care pot fi accesați în următorii ani trebuie să returnăm 12 miliarde. De ce? În 9 luni de zile Guvernul PNL nu a propus niciun proiect pentru atragerea fondurilor europene. Cum va reuși cu zero proiecte să acceseze cele 70% dintre fonduri în următorii 2 ani?”, se mai arată în postarea PSD.

Comentarii

Fără comentarii