Grupul de Comunicare Strategică a publicat duminică modelul
declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor
în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din
21.03.2020. Obligația completării declarației pe proprie răspundere
începe cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c. Documentul este necesar
pentru deplasările din intervalul orar 22-06.
„Precizăm faptul că
declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf
(„de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul
declarației pus la dispoziție.
Declarația pe proprie răspundere
completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea,
împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția
reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale
la momentul legitimării persoanei.
Reprezentanții Poliției
Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea
documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la
momentul legitimării persoanei.
Menționăm faptul că, potrivit
Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării
declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a
zilei de 23 martie a.c.
Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”
Grupul de Comunicare Strategică
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Descarcă AICI modelul declarației pe propria răspundere
Descarcă AICI modelul declarației angajator
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!