Dorin Mărășoiu e Pro România

feb. 24, 2020
243 Views

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Dorin Mărășoiu s-a înscris în Pro România.

„Astăzi am luat o decizie care va fi comunicată în câteva zile. Închei un capitol din viață, fără a fi dorința mea, însă am deschis un alt capitol de viață, conform dorinței mele. Merg cu încredere înainte, așa cum am fost povățuit mereu de părinții mei și așa cum am sfătuit la rândul meu și pe copiii mei. Vom construi împreună un viitor mai bun”, a transmis Mărășoiu, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a fost dat afară de curând de Biroul Județean al PSD, fiind acuzat că ar fi încercat să racoleze și alți aleși locali ai PSD pentru a-l însoți în partidul lui Ponta. Într-un interviu în exclusivitate la Pro Media Tv, Mărășoiu a explicat că a vorbit doar cu doi aleși locali, un primar și un viceprimar, însă nu pentru a-i atrage la noul partid, fiind vorba mai degrabă de discuții amicale.

Conflictul dintre Dorin Mărășoiu și conducerea PSD Argeș a pornit de la intenția acestuia de a candida la Primăria Călinești.

Comments

Comments are closed.