Două persoane depistate că au încălcat măsura carantinării, în ultimele 24 de ore

sept. 17, 2021
26 Views

În cursul zilei de ieri, 16.09, a.c., jandarmii argeșeni care asigurau măsuri de ordine publică la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor Argeș, au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani care avea dispusă asupra sa măsura carantinării la domiciliu, ca urmare a sosirii din Franța în data de 12 septembrie.
De asemenea, jandarmii câmpulungeni care verificau respectarea măsurii carantinării la domiciliu a unei femei în vârstă de 25 de ani, au constatat faptul că aceasta a părăsit domiciliul declarat, motivând că s-a deplasat în municipiul București pentru efectuarea unui tratament stomatologic.
Ambele persoane depistate că au încălcat măsura carantinării au fost sancționate de jandarmi cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei, conform art. 65, lit. i) din Legea 55/2020, iar situațiile au fost comunicate Direcției de Sănătate Publică Argeș, pentru a decide măsurile ce se impun în continuare.
De la începutul anului și până în prezent, jandarmii argeșeni au depistat peste 30 de persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu.
Reamintim pe această cale că respectarea măsurilor dispuse de organele de sănătate publică în urma anchetei epidemiologice constituie un element foarte important în cadrul efortului general de limitare a răspândirii virusului COVID-19.

Comments

Comments are closed.