Dr. Viorel Enache: Decizia reintroducerii restricțiilor pe fondul creșterii numărului de cazuri Covid nu este la Ministerul Sănătății, ci la cei care au decis inclusiv ridicarea acestora

mart. 23, 2022

Dr. Viorel Enache, președinte al Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean Argeș, a subliniat că decizia reintroducerii restricțiilor pe fondul creșterii numărului de cazuri #Covid nu este la Ministerul Sănătății, ci la cei care au decis inclusiv ridicarea acestora.
„În această chestiune, Ministerul Sănătății poate oferi expertiza sanitară pe care și-a exprimat-o în momentul ridicării restricțiilor. Atunci ministrul Sănătății recomanda o ridicare graduală a restricțiilor, în acord cu viziunea Organizației Mondiale a Sănătății.
Chiar dacă în prezent nu mai e instituită starea de #alertă, Ministerul Sănătății a fost prevăzător și a elaborat un act normativ, aflat deja în dezbatere publică, prin care să poată fi menținută infrastructura sanitară și capacitatea de răspuns în cazul revenirii la o creștere a cazurilor COVID.
PSD s-a opus tot timpul restricțiilor impuse fără o fundamentare sanitară. PSD a considerat de fiecare dată că acestea trebuie să fie proporționale cu riscul de sănătate publică (cum ar fi, de exemplu, închiderea școlilor doar în funcție de numărul de spitalizări COVID din comunitatea respectivă)”, a subliniat medicul Viorel Enache.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online