Eroul Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general al Armaei Române!

iun. 3, 2022

Un moment unic în istoria orașului și a comunității, cu o încărcătură emoțională deosebită a avut loc în această zi la Mioveni.

La aniversarea celor 107 ani, veteranul de război Constantin I. Năstase, a devenit cel mai vârsnic general al Armatei Române, fiind avansat de la gradul General de Armata (cu o stea) în gradul de General-Maior (cu două stele).

Ceremonia de avansare a fost condusă de dl. Eduard Bachide secretar de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care a transmis și mesajul ministrului apărării, Vasile Dâncu.

În ciuda venerabilei sale vârste, cel mai longeviv senior al județului a ținut celor prezenți o lecție de viață, retrăind cu emoție și acuratețe momente din timpul luptelor purtate în bătălia pentru Odesa și la Cotul Donului. Printre pilde și sfaturi, Generalul-Maior Năstase a îndemnat către pace și înțelegere, urându-ne tuturor sănătate și viață lungă!

Născut pe 3 iunie 1915 în Mioveni, C.I. Năstase este absolvent al Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. În 1938 a obținut diploma de învățător în Pitești.

A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din Est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat, ca ofițer al Armatei Române, în bătălia pentru Odesa și în confruntarea de la Cotul Donului. A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului și a mărșăluit cale de mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius. După 75 de zile de marș a ajuns în țară. A fost internat de urgență la Spitalul Militar din Craiova, într-o stare de epuizare extremă și bolnav.

Ulterior, după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București, a devenit profesor de matematică și fizică. În 1977, ca titular al catedrei la Școala Racovița, s-a pensionat.

De-a lungul vieții sale, s-a implicat în numeroase activități și proiecte sociale și culturale, cum ar fi înființarea Muzeului Cula Racovița.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online