,,ÎNGRIJIM CU EMPATIE!” – CAMPANIA LANSATĂ DE OAMGMAMR ARGEȘ LA SPITALUL ORĂȘENESC MIOVENI

iun. 14, 2022

După doi ani de provocări generate de pandemia de COVID-19, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali  din România Filiala Argeș, Estera Stămoiu, a inițiat un simpozion inedit având empatia ca subiect central al discuțiilor.
Manifestarea ,,Îngrijim cu empatie” s-a desfășurat în sala de ședințe din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, chiar de Ziua Empatiei, pe 10 iunie, în prezența asistenților medicali din această unitate sanitară.
Au onorat  invitația la eveniment atât președintele Colegiului Psihologilor din România Filiala Argeș, Narcis Sima, cât și reprezentantul Primăriei Mioveni, Otilia Constantinescu, ambii transmițând mesaje cu impact deosebit. Toți cei prezenți au primit insigne cu un mesaj motivațional și câte un exemplar din jurnalul de pandemie, catalogul documentar realizat și editat de OAMGMAMR Argeș.
Ziua Empatiei  a fost, de fapt, un bun prilej pentru a lansa o invitație la generozitate față de cei din jur prin acordarea de timp în care să-l asculți pe cel de lângă tine și de sentimente sinonime cu înțelegerea. A rezona sufletește, a empatiza cu acela aflat într-o anumită situație reprezintă o artă a comunicării verbale și nonverbale.
În cazul profesiei de asistent medical, empatia este o condiție esențială, o valoare supremă a calității umane ce aduce un plus de necontestat calității profesionale și, pe cale de consecință, un beneficiu imens pacienților.
Manifestarea organizată de OAMGMAMR Argeș a avut un ecou deosebit în rândul celor prezenți care, în unanimitate, și-au exprimat aprecierea față de o astfel de inițiativă. Mai mult, din dialogul născut între organizatori, invitați și asistenții medicali participanți la eveniment a reieșit nevoia acută de empatie nu doar față de pacient, ci și în relațiile intercolegiale și chiar la nivel extins în societate.
Președintele Colegiului Psihologilor din România Filiala Argeș, Narcis Sima, a punctat aspecte esențiale din prisma profesiei pe care o practică:
,,Toate profesiile care presupun interacțiunea dintre minim două persoane sunt profesii de contact și, în astfel de profesii de contact, cel mai bun lucru este să ne cultivăm empatia. Știm cu toții, de fapt, că în jurul nostru sunt oameni care nu rezonează la nevoile noastre, nu neapărat cele organice, ci spirituale, emoționale. Empatia cognitivă este o abilitate, individuală, de a deduce cu acuratețe gândurile și sentimentele altora, capacitate pe care trebuie să o cultivăm în fiecare zi. Empatia afectivă este atunci când rezonăm la experiența subiectivă a celui din fața noastră. Trebuie să ne găsim un echilibru, pentru că nici rezonanța empatică afectivă extrem de multă nu ne va aduce nouă foarte mult bine. Trebuie să identificăm mecanisme de a face față, în care, după o anumită limită, trebuie să avem un mecanism de gestionare, altfel vom prelua toate nevoile psihologice ale pacientului și ne vom supraîncărca și vom intra în burnout. Sistemul medical, din punctul meu de vedere, a evoluat foarte mult în ultimii ani. Apreciez cât de frumos este aici, la Spitalul Orășenesc Mioveni, și de cât de stimulant este mediul organizațional. Este ceea ce ne trebuie pentru a ne simți bine la locul de muncă. Pe masa parlamentarilor există o modificare legislativă prin care se va asuma angajarea psihologilor și în spitale, pentru că partea fizică este în corespondență cu partea psihică. Empatia dumneavoastră, a asistentelor medicale, a cadrelor medicale, poate fi definită prin capacitatea de a înțelege sentimentele pacienților, deși vom întâlni, din nefericire și pacienți ale căror sentimente le vom putea doar intui. Empatia este esența oricăror interacțiuni și ar trebui văzută ca un indicator clinic important pentru oferirea de îngrijiri medicale de înaltă calitate. Și eu, ca psiholog, la fel ca și dvs, am o profesie care se desfășoară sub semnul empatiei.        
Bun cunoscător al situației din teren, reprezentantul Primăriei Mioveni, Otilia Constantinescu, a subliniat necesitatea empatiei în desfășurarea actului medical, dar și întărirea spiritului de echipă tocmai pentru binele pacienților și, implicit, al comunității.   ,,Mulțumesc pentru inițiativă. Plec de aici cu energie pozitivă, cu sufletul încărcat în bine. Eu cred că empatia se naște și din educație. Referitor la empatia comportamentală, poate că de multe ori într-un compartiment sau într-o secție, medicul care coordonează secția le poate da asistentelor medicale un imbold pentru că medicul este modelul lo. Este foarte important ce insuflă acel om care conduce echipa, adică medicul, asistenților medicali. Pacientul, când este în spital, este într-o altă lume, iar personalul medical trebuie să înțeleagă că pentru pacienți este destul de greu prin simplul fapt că au ajuns într-un spital. Mă bucur că ați venit și sper să ne revedem, iar acest proiect să aibă succesul meritat. Aveți tot sprijinul administrației locale”.
Rodica Leancă, asistent șef pe Spitalul Orășenesc Mioveni, a făcut mărturisiri emoționante subliniind faptul că empatia este un lux necesar și sursă sigură de satisfacție profesională.  ”Sunt  232 de asistenți medicali pe care trebuie să îi coordonez. Și noi am fost pacienți și toți ne doream ca medicul sau asistentul medical să stea mai mult cu noi. Din păcate, nu ne permitem acest lux pentru că nu avem timpul fizic, să stăm prea mult cu pacientul. Empatia este foarte importantă însă. Se spune că medicul este creierul, asistentul medical este sufletul.  Cea mai mare satisfacție vine de la acei pacienți care ne-au transmis mulțumirile lor pentru ceea ce au trăit în acest spital, pentru faptul că au plecat sănătoși acasă și acest lucru ne-a încărcat pozitiv de fiecare dată”.        
Aura Rizescu, asistent șef secția Ortopedie, Spitalul Orășenesc Mioveni și consilier județean OAMGMAMR Argeș, este umăr de sprijin pentru colegii săi și un bun exemplu de asistent medical empatic. Aceasta a făcut apel către colegii săi de a privi empatia ca pe un diamant la care trebuie să lucrezi pentru a-l șlefui:
,,Eu am văzut acest spital crescând de la prima cupă de pâmânt escavat. Administrația locală a reușit să rezolve toate problemele administrative și să finalizeze acest proiect extraordinar la nivel național. Empatia înseamnă pentru mine relația cu pacientul, cu colegii mei și cu șeful meu ierarhic. Cu toți cei cu care interacționez în fiecare zi de muncă. Empatia se referă la tot. Noi ne naștem, ne este în genă, ca un diamant, plin re reziduri și de cărbune. Dacă nu îl găsește un bijutier iscusit, rămâne acolo, neșlefuit. Avem oportunitatea de a lucra într-un mediu extraordinar. Și empatia pornește în primul rând din mediul în care lucrezi. Când îți îngheață picioarele la serviciu, nu mai poți fi empatic așa cum ți-ai fi dorit. Când vii în spitalul nostru și te primește la recepție o doamnă foarte amabilă care te îndrumă la etajul șase parcă simți că este altceva. Trebuie să manifestăm această empatie de la om la om. O conștientizăm la nivel cognitiv, dar dacă nu somatizăm, dacă nu transmitem această emoție… Trebuie să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Asistenții medicali sunt veriga dintre pacient și medic”.    
Atât Aura Rizescu, cât și Rodica Leancă au primit din partea președintelui Estera Stămoiu câte un exemplar din Tratatul de Îngrijiri Medicale, lucrare care este un  suport esențial pentru asistenții medicali în atingerea performanțelor profesionale.


OAMGMAMR Argeș a identificat, prin manifestarea dedicată empatiei, o zonă în care este necesară implicarea constantă a mai multor factori, zonă la care președintele asistenților medicali argeșeni, Estera Stămoiu, a făcut referire în mesajul său:
,,Se spune că cea mai mare putere a omului este puterea de a empatiza. Este o conexiune misterioasă între noi, oamenii.  De Ziua Empatiei, putem să lăsăm misterul  sau să încercăm să îl descifrăm  și să îl raportăm la profesia noastră de asistent medical.Oameni ai administrației locale, ai Guvernului, ai Parlamentului, au făcut eforturi uriașe pentru a construi acest spital, și aceasta, tot dintr-o empatie, dintr-o grijă sporită pentru comunitate.
Ca asistenți medicali, este necesar  să fim convinși  de natura absolut esențială a promovării  și implementării acestei valori. Fiecare relație asistent medical –pacient  nu se oprește  la simpla cunoaștere a normelor de etică profesională. Relația implică o responsabilitate în procesul de învățare a eticii și de îmbunătățire continuă a practicii. De aceea, unul din obiectivele noastre din acest an va fi acela de promovare a acestei valori profesionale urmărind un deziderat organizațional, calitatea serviciilor de îngrijire oferite de asistenții medicali.
Ca asistent medical, înțeleg toate obstacolele pe care le puteți avea în calea empatiei. Ca lider, îmi asum angajamentul de a vă fi sprijin în cea mai sensibilă și necesară  campanie pe care o lansez către dumneavoastră în beneficiul comunității argeșene.
Implementarea valorilor profesiei urmărește o reformă de substanță în domeniu, orientată către performanță și având în centrul ei grija pentru pacient. Empatia, cooperarea și profesionalismul – aceste valori promovate vor susține și vor ghida comportamente adecvate în practica clinică, vor oferi un sistem de referință pentru autoevaluare și evaluare a calității serviciilor de îngrijire medicală”, a concluzionat Estera Stămoiu.






Comments

Comments are closed.

PromediaTV online