Investiții de peste un miliard de lei pentru Apă Canal 2000 SA Pitești

feb. 23, 2021

În data de 12 februarie 2021 a fost semnat contractul de finanțare pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Argeș pentru perioada 2014-2020, între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și SC Apă Canal 2000 SA Pitești, în cadrul Fondului de coeziune din Programul Operațional Infrastructură Mare.


Contractul, în valoare de 1,07 miliarde lei are o perioada de implementare este de 31 de luni și va începe pe 1 iunie urmânf să fie finalizat pe 31 decembrie 2023.
Valoarea nerambursabilă se ridică la peste 800 de milioane lei, echivalentul a 92% din valoarea totală.
Conform directorului Mihail Marinescu, prin acest proiect, vor fi realizate lucrări de îmbunătățire a infrastructurii de apă și canalizare în 12 localități din zonele Pitești, Costești, Topoloveni și, Poiana Lacului și Cluster Mareș. În total, peste 200.000 de persoane vor beneficia de efectele acesteui proiect care mai prevede și dezvoltarea sistemului SCADA prin integrarea dispeceratelor existente și a altora noi la investițiile care vor fi realizate.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online