Primarul Ion Georgescu a transmis, printr-un mesaj pe Facebook că piața Dacia nu se va închide pentru că Mioveniul nu se află într-o zonă de risc sau zonă roșie. El a subliniat că și creșele vor rămâne deschise. În același timp, primarul Mioveniului a făcut apel către cetățeni să respecte regulile pentru ca numărul de infectări să nu crească în Mioveni până în zona unde se vor impune aceste restricții.
” Stimați cetățeni, orașul Mioveni nu se află, la acest moment, sub incidența vreunei restricții de natură epidemiologică, nu ne aflăm într-o zonă de risc sau zonă roșie!
Până la anunțarea unor noi măsuri din partea autorităților centrale și județene, toate activitățile în comunitatea noastră se vor desfășura ca și până acum! Nu se închide activitatea agenților economici la ora 21.00, nu se va închide Piața Dacia, nu se închid creșele! Din punct de vedere al ratei de infecție, la nivelul orașului Mioveni nu au fost impuse noi măsuri restrictive, în afara măsurilor de protecție deja existente, precum obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, păstrarea unei distanțe minime în magazine, mijloace de transport sau spații închise, evitarea zonelor aglomerate.
Informații actualizate privind orice modificare a situației veți primi doar pe canale oficiale!”, a fost mesajul lui Ion Georgescu.