Ion Mînzînă îi răspunde medicului care cerșea locuință de serviciu după ce acesta a amenințat că pleacă: Nu ne impresionează, a fost deranjat că trebuia să vină la muncă la program

iul. 14, 2022

Andrei Găitan, medicul ORL-ist de la Spitalul Județean Argeș, care deși era angajat și la alte două clinici private cerea locuință de serviciu, a amenințat cu plecarea de la Județean. Acesta a primit o replică dură de la președintele CJ Argeș Ion Mînzînă care a declarat că nu este impresionat de aceste amenințări și că medicul poate pleca. El a subliniat că, de multe ori, Găitan presta la o clinică privată în timpul în care avea program de muncă la Spitalul Județean. Și tot președintele CJ Argeș a scos la iveală și de unde au plecat de fapt nemulțumirile lui Găitan: de la faptul că a fost schimbată șefa de secție și nu își mai poate face de cap.

„Nu aș mai fi vrut să revin la acest subiect, dar viața este cinică.

👨‍⚕️‼️Astăzi, „Doctorul Problemă” ne-a amenințat că își va da demisia, motivul fiind unul foarte complicat pentru domnul doctor: i s-a cerut să se prezinte, totuși, la locul de muncă la ora începerii programului și să plece de la locul de muncă la sfârșitul programului! Așa cum ar trebui să facă fiecare medic angajat la Spitalul Județean și la orice spital public de stat! Din analizele făcute a rezultat faptul că în această perioadă domnia sa venea la muncă atunci când dorea. Știm, totul a început din momentul în care șefa de secție a fost schimbată.

‼️Ieri, după ce a întârziat (din nou) la muncă, venind nu cu trenul prin “mirosul de pișat” (am citat din exprimarea elevată a domnului medic), ci cu mașina proprie, de la o clinică privată unde mai are un job, “doctorul Problemă” a sărit la scandal, întrebând de ce a fost pus absent în condică.

Acestă problemă este o boală acută și veche pentru domnul doctor.

‼️Am cerut conducerii Spitalului să demareze o anchetă prin care să verifice cum și-a desfășurat domnul doctor activitatea în cadrul timpului de lucru, conform contractului.

‼️Vom cere instituțiilor statului să verifice și să constate dacă nu cumva domnul doctor, în perioada în care conform contractului de muncă trebuia să aibă grijă de pacienți la Spitalul Județean, presta de fapt pe la niște clinici particulare, pentru că aceste derapaje duc în sfera infracționalității.

‼️Amenințarea domniei sale că va pleca de aici nu ne impresionează! Sigur, orice medic în minus este o pierdere, dar lipsa acestui domn doctor nu este una indispensabilă, pentru că domnia sa s-a făcut dispensabil, din moment ce Spitalul Județean a funcționat și fără el, pentru că era prea ocupat cu clienții de la alte clinici private.

⚠️‼️În acest context, mă dezamăgește (din nou) acest prefect de Argeș care ne-a trimis o adresă prin care ne demonstrează penibilul și în care ne obligă să îi răspundem folosind cuvine care să îl facă ceea ce este. Este vorba despre vieți! În loc să vă luați după toate postările nemulțumiților de pe Facebook, mai bine v-ați gândi cum am putea colabora pentru a rezolva problemele județului, pentru că de asta ați fost pus pe această funcție!

‼️Am văzut că ați anunțat pe Facebook că ați luat legătura cu al doilea om în stat, președinta Senatului, ca să trimită un control de la ministerul Sănătății! Să trimită!

‼️Eu vă cer, domnule prefect, să luați legătura cu președinta Senatului, să îi mai semnalați și necesitățile județului! De aceea sunteți reprezentatul Guvernului în teritoriu!

⁉️Știe domnul prefect cu cât au crescut cheltuielile la Spitalul Județean din cauza scumpirilor generate mai ales de modul dezastruos în care premierii supermeni ai PNL au împrumutat țara aceasta, de inflația pe care au produs-o și de liberalizarea sălbatică a pieței energiei?

⁉️De ce nu o sună pe doamna președinte a Senatului să îi spună cu ce probleme se confruntă DGASPC, după ce a fost majorată suma pentru norma de hrană (o majorare normală), fără să fie identificată și sursa de finanțare.

⁉️ Sau să îi spună că sunt poduri care stau să cadă. Poduri care or fi ele în Argeș, dar sunt tot ale României!

⚠️‼️Am fost frapat de lipsa de cunoaștere a domnului prefect în privința domnului doctor care ne-a reclamat pe Facebook că nu a primit locuință de serviciu. Repet, nicăieri în lege nu scrie că suntem obligați să facem acest lucru.

‼️În plus, în spațiile locative pe care le avem puse la dispoziție prin intermediul Primăriei, conducerea Spitalului a încercat să ofere cazare pentru cazurile speciale, adică pentru doctorii care aveau nevoie și care sunt specialiști în domenii unde Spitalul Județean, dar și toate spitalele din țară, se înregistrează o adevărată criză. Exact ca în cazul doamnei doctor epidemiolog care vine din Craiova și este unic întreținător al unei familii cu doi copii. Acea doamnă medic pe care „doctorul Problemă” o acuza că a primit locuință pentru că are pile.

‼️Vreau să fiu foarte bine înțeles: noi facem eforturi majore pentru a oferi un act medical de calitate pentru pacienții din Argeș. Un act medical de calitate, fără oferirea/primirea de șpăgi. Dar Consiliul Județean Argeș nu are altă menire, conform legii, în afară de a pune la dispoziția medicilor ceea ce este necesar să își facă datoria.

‼️Știu că sunt destui cei care critică personalul medical de la Spitalul Județean, dar din fericire avem și destule exemple pozitive, inclusiv de medici care, din salariul mai mult decât satisfăcător, nu numai că își fac treaba, dar fac și naveta pentru a-și face gărzile, fără să mai ceară nu știu ce favoruri”, a subliniat Ion Minzina.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online