Jurnalist argeșean, răpus de COVID

oct. 25, 2021

Mihai Bădescu, unul din jurnaliștii cu cea mai mare experiență din județul Argeș, s-a stins din viața în această dimineață la Spitalul Județean Pitești. Acesta fusese confirmat pozitiv cu virusul Covid-19, dar cunoscuții susțin că suferea și de alte boli.
Mihai Bădescu a decedat la vârsta de 52 de ani la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Trupul neînsuflețit al lui Mihai va fi depus mâine, 26 octombrie, după ora 15.00, la capela bisericii din Ștefănești – blocuri iar  joi, de  la ora 12.30, va avea loc slujba de înmormântare, înhumarea fiind la cimitirul nou, pe aleea Mironescu,  lângă pasarelă.
Mesajele de condoleanțe au curs, atât de la cititori, cât și de la prieteni sau oficialități.
„M-a tulburat vestea că unul din jurnaliștii de seamnă ai Argeșului, #MihaiBădescu, a părăsit această lume la o vârstă în care cei mai mulți ne vedem în puterea vieții.A pierdut, din păcate, la fel ca mulți alți români, lupta pentru viață în fața acestui virus ticălos care ne bântuie de prea mult timp deja.Ne cunoșteam de mult timp, prin natura carierelor noastre, eu din postura de om politic și de administrație, el de jurnalist.Un om cu simț plastic, cu un condei deosebit. Am apreciat mereu nivelul său intelectual și stofa de jurnalist.Regret sincer faptul că a trecut la cele veșnice.Dumnezeu să îl odihnească!”, a fost mesajul președintelui CJ Arges Ion Mînzînă.

„Am aflat cu durere că jurnalistul Mihai Bădescu ne-a părăsit! A plecat într-o lume mai bună și, sper, mai liniștită și mai așezată.
Mihai Bădescu a fost un jurnalist cu experiență și cu mare talent care, sunt convins, este regretat nu doar de cei care îl citeau, ci și de colegii din presă.
Condoleanțe tuturor apropiaților săi!
Dumnezeu să îl odihnească!”, a reacționat vicepreședinteleui CJ Argeș Adrian Bughiu.

Comments

Comments are closed.