Lecţie de educaţie fiscală pentru elevi

iun. 3, 2022

In data de 31 mai 2022, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice – Argeş, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi cu sprijinul conducerii Şcolii Gimnaziale “Ion Pillat” din Piteşti, a desfăşurat o acţiune de educaţie fiscală în rândul elevilor clasei a VII-a din cadrul acestei unități de învățământ.
Proiectul, reluat după doi ani de întrerupere din cauza situației pandemice, continuă seria activităților desfăşurate începand cu anul 2017 la şcolile gimnaziale si liceele din municipiul Pitești, întâlnirile cu elevii bucurându-se de un real succes.

La acțiune au participat din partea A.N.A.F. doamna Georgeta Aurora NEGRU, Șef AJ.F.P. Argeș, împreună cu specialiști din cadrul institutiei, domnul Alin GHERGUȘ, comisar în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Alexandria, iar din partea Școlii Gimnaziale “Ion Pillat” doamna Otilia ȘERBAN, Director Adjunct și doamna Anda LUCA, Profesor limba si literatura română.

Celor aproape 30 de elevi le-au fost proiectate materiale informative sub formă de slide-uri, filmuleţe sugestive pe teme fiscale şi le-a fost prezentat portalul de educaţie fiscală TAXEDU, cu exemple concludente şi educative despre rolul pe care îl joacă Fiscul în viaţa fiecărui cetăţean. Slide-urile s-au referit la prezentarea instituţiei, definirea câtorva noţiuni fiscale de bază, evidentierea rolului A.N.A.F. în încasarea şi gestionarea banilor pe care îi colectează de la contribuabili, prezentarea noţiunii de evaziune fiscală, precum şi a activităţii Direcției de Antifraudă Fiscală şi a rolului acesteia în menţinerea unui comportament fiscal adecvat de către toţi contribuabilii.

În timpul întâlnirii, elevii au adresat întrebări pe marginea subiectelor discutate, au primit răspunsuri, creându-se un real dialog. Întâlnirea s-a dovedit astfel benefică pentru elevii interesaţi să afle lucruri noi despre A.N.A.F. şi fiscalitatea din România.

La sfârșitul activității, elevii au completat chestionare, răspunzând la câteva întrebari legate de tematica prezentată.
Întâlnirile din cadrul proiectului vor continua și în perioada următoare.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online