Lovitură în PNL Argeș! Florin Cîțu l-a numit pe Radu Perianu (fost președinte al PNL Pitești) în funcția de consilier personal. Radu Perianu, care este de profesie avocat, a fost și consilier municipal în mai multe legislaturi. Perianu a rămas doar în biroul politic județean membru, după ce Miuțescu a reușit să îl îndepărteze de la conducerea organizației municipale.
Interesant este că numirea lui Radu Perianu în această funcție importantă vine să întărească pozițiile adversarilor politici ai lui Miuțescu, un apropiat al lui Ludovic Orban. Vă reamintim că la începutul anului Narcis Sofianu, un alt oponent al lui Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, a fost numit director Implementare Proiecte din cadrul Regionalei de Drumuri și Poduri București.
Între timp, conform unor informații care deja încep să prindă vechime, având în vedere starea destul de precară de sănătate a liderului PNL Argeș, Miuțescu se pregătește să îi cedeze conducerea organizației județene fostului prefect Emanuel Soare. Acesta are mai mult timp liber acum, în calitatea de subprefect, este avid de glorie și, mai ales, cel puțin deocamdată, este total servil lui Adrian Miuțescu.
Vom vedea însă dacă Soare va rămâne același personal docil când se va vedea în fruntea organizației. Și, la fel, vom vedea și în ce măsură PNL Argeș va mai da girul lui Ludovic Orban la votul pentru alegerea președintelui PNL la nivel național. Este foarte probabil ca, prin aceste numiri, Cîțu să încerce să rupă o parte consistentă din susținerea (acordată aprioric, la nivel verbal, printr-un comunicat de presă, de conducerea PNL Argeș) pe care organizația județeană ar putea-o acorda lui Orban. Mai ales că actualul premier Florin Cîțu și-a manifestat în repetate rânduri interesul pentru a candida pentru o funcție importantă în PNL, unele speculații dându-le drept candidat la șefia partidului și deci contracandidat direct al lui Orban care ar putea pierde frâiele partidului, mai ales că Florin Cîțu a impus deja un buget așa cum și-a dorit, a făcut anumite alocări directe mai multor județe importante pentru PNL și este premier, lucru important, putând finanța sau impulsiona investiii în multe județe sau localități.
