De astăzi, 14 octombrie 2020, masca devine obligatorie în spațiile publice din Argeș, atât la interior, cât și la exterior. Până acum, în Argeș masca era obligatorie pe stradă doar pentru grupuri mai mari de două persoane. Singurele excepții acceptate sunt pentru copiii mai mici de cinci ani.
Prefectura reamintește că, la linia telefonică TelVerde 0800800165, puteți sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară, iar la linia telefonică TelVerde 0800800358 puteți apela pentru recomandări și informații legate de COVID-19. De asemenea, la DSP Argeș este disponibil un call center la care argeșenii pot suna dacă doresc să afle informații despre pandemia de coronavirus, dar pot fi și îndrumați sau sfătuiți cu privire la infectarea cu virusul SARS CoV 2. Numărul unic este 021.414.44.48 și poate fi apelat la orice oră, de luni până duminică.„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât în şedinţa de luni că purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în Argeş, în toate spaţiile publice, începând cu ziua de miercuri, 14 octombrie. Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Hotărârea a fost votată, în unanimitate, de către membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus” anunţă, luni după-amiază, Prefectura Argeş.
