Noi restricții în mai multe localități din Argeș

nov. 16, 2020

În urma şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă condusă de prefectul Emanuel Soare care a avut loc în această după-amiază, s-a decis introducerea de restricţii suplimentare în opt noi localităţi care au depăşit rata de incidenţă a infectărilor cu noul coronavirus de 3/1.000 de locuitori.

Acestea sunt Priboieni, Albota, Costeşti, Corbeni, Băiculeşti, Poienarii de Argeş, Domneşti şi Mozăceni. Aici este interzisă prepararea și/sau comercializarea și/sau consumul produselor alimentare și/sau alcoolice și nealcoolice, în restaurante și cafenele. Rămân deschise doar restaurantele și cafenelele din interiorul unităților de cazare (pensiuni/hoteluri), dar doar pentru clienții care sunt cazați acolo. Măsura se aplică tuturor localilor închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul permanent sau temporar al lor.

De asemenea, în aceste localități sunt interzise jocurile de noroc. Sunt intezise și spectacolele.

Comments

Comments are closed.