După ce în România au fost depistate mai multe cazuri cu noua tulpină din Marea Britanie a virusului COVID-19, care s-a dovedit a fi mult mai contagioasă decât forma tradițională, iată că în Japonia a mai fost descoperit, în ultimele ore, o nouă tulpină.
Patru persoane care au venit în Japonia din Brazilia au fost confirmate cu o nouă variantă a coronavirusului, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii de la Tokyo, potrivit DPA, preluată de Agerpres. Cei patru au călătorit din Amazonas, Brazilia, şi au aterizat pe Aeroportul Haneda din Tokyo la data de 2 ianuarie. Ei au stat în carantină în aeroport şi au prezentat rezultate pozitive, a indicat ministerul.
Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase, Takaji Wakita, a declarat că varianta este diferită de cele care s-au răspândit din Marea Britanie şi Africa de Sud, însă prezintă unele similarităţi cu acestea, potrivit Kyodo News.
Institutul a precizat că în prezent nu există dovezi că noua tulpină ar fi mai contagioasă.