Paula Seling, solista concertului vocal-simfonic extraordinar aniversar
al Filarmonicii Pitești

mai 17, 2022

Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă dă întâlnire joi, 19 mai, de la ora 19.00, la concertul vocal-simfonic extraordinar aniversar cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea instituției. De la ora 19.00, în Sala Simfonia, alături de membrii orchestrei revin dirijorul Andrei Tudor și solista Paula Seling.
În program: Andrei Tudor – A Tempo, Paula Seling – Nu privi în jos, Promit, Tu nu vezi cerul, Ce bine că ești, Noapte albă, Francis Lai – O poveste de iubire, Ionel Tudor – Evening Waltz, V. Vasilache – Trurli, D. Șostakovich – Dor în destin, J. Williams – I won’t light a candle, F. Flaar – Pomp and Circumstance March No. 1, A. Giroveanu – După noapte vine zi și M. Moga – Timpul.
Născut într-o familie de artiști (tatăl și bunicul matern compozitori, mama textieră), Andrei Tudor a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” și Universitatea Națională de Muzică București (licență și master). O dată cu pregătirea studiului muzicii clasice, se îndreptă și spre jazz și muzică pop. A acompaniat soliștii care cântă live în recitaluri, concerte, spectacole, concursuri și festivaluri, emisiuni de radio și televiziune. A colaborat cu soliști renumiți ca: Monica Anghel, Marcel Pavel, Vlad Miriță, Nico, Luminița Anghel, Mihai Trăistariu, Dragoș Chircu. A obținut premii importante în țară și în străinătate, atât pentru creație, cât și pentru interpretare. A mai dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești în stagiunile trecute.
La șase ani, Paula Seling începe studiul pianului în orașul natal, la Școala de Arte, patru ani mai târziu devenind solistă în corul școlii. Elevă fiind, a dobândit experiență în urma participării la concursurile de pian și la concursurile și festivalurile de muzică corală. În 1996, câștigă trofeul „Aurelian Andreescu”, un an mai târziu, trofeul Festivalului de la Mamaia. A cântat în dechiderea concertelor lui Chick Corea, Michael Bolton, Beyonce, Al Bano, Joan Baez. În 2001, a câștigat, la premiile Industriei Muzicale Românești, premiul pentru cea mai bună voce feminină, iar în 2002, Trofeul „Cerbul de Aur”, la Festivalul Internațional de la Brașov. Împreună cu Ovi, în 2010, la Oslo, a reprezentat România în finala concursului Eurovision, clasându-se pe locul al treilea. A mai concertat la Filarmonica Pitești în concertul de închidere a stagiunii trecute și în concertul de Crăciun 2021.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online