Prefectul Emanuel Soare îl contrazice pe ministrul de Interne Marcel Vela care a anunțat că, dacă apar 3 cazuri la mia de locuitori, un județ poate intra în carantinare sau izolare. În Argeș dar și pe plan național se vehiculează, de mai multe zile, o posibilă carantinare a județului sau a unor localități. Prefectul susține că în Argeș nu este cazul pentru implementarea unor măsuri într-atât de severe, care ar bloca activitatea economică.
„Nu putem discuta de închiderea județului, de carantinarea sau de izolarea unor localități! Noua lege a carantinei și izolării permite astfel de măsuri, dar nu rezolvăm nimic dacă doar ne închidem în case și nu se schimbăm comportamentul. Trebuie să ne continuăm viața, să ne continuăm activitatea, dar purtând mască, păstrând distanța fizică și igienizându-ne des mâinile cu apă și săpun. Trebuie să ne gândim că pandemia nu se va termina azi, sau într-o lună. Nu avem vreun semnal oficial că Argeșul ar trebui să intre în izolare. În CJSU, al cărui președinte sunt, se analizează astfel de situații. În niciun caz nu se va carantina județul!”, a transmis prefectul Emanuel Soare.