Preot Nicolae Dincă, primarul din Corbeni: În Săptămâna Mare, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar

apr. 26, 2021
83 Views

A început Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din #Postul Paștelui. Este săptămâna în care ne reamintim ultimele zile din viața Mântuitorului. În Săptămâna Mare, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar.

Este o săptămâna a privegherii desăvârșite. Este întâlnirea noastră cu Dumnezeu-Omul. Este o săptămâna numită a Sfintelor Pătimiri ale lui Iisus Hristos, #Dumnezeu cel adevărat din Dumnezeu adevărat.
În aceste zile se poate vedea mai mult ca oricând extinderea iubirii Preasfintei Treimi în umanitate. Vedem iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care se aduce pe Sine #Jertfă pentru păcatele noastre,restaurând firea omenească pervertită în urma păcatului neascultării!Dar în același timp vedem și atitudinea omului care a respins comuniunea cu Iisus,rezumată la strigatul plin de ură și însetat de sânge nevinovat: ”Răstignește-L, Răstignește-L”.

Așadar,această săptămână este un timp al meditației care ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar și pe cei care astăzi vremelnic conduc destinele acestei Țări! Întrebarea se pune: De ce parte a baricadelor dorim să ne aflăm? Alături de Iisus, lăsând la o parte dezbinarea, ura, duplicitatea, vinderea de Țară și negarea valorilor creștine, sau alături de răstignitori, promovând negarea a tot ce e sfânt și câștigat cu sacrificiul suprem de înaintașii noștri: credința în Dumnezeu și suveranitatea acestei Țări numită și Grădina Maicii Domnului.
Domnul Hristos nu cere eforturi supraomeneşti, tot ce este peste puterile noastre, crucea şi jertfa sunt duse de El. Noi, însă, pentru scopuri hedoniste sau josnice, am pierde zile şi nopţi. “În căderile noastre, Hristos este Calea şi duce Crucea ministrului şi a omului de la sapă, printr-un voluntariat tainic, de două milenii.

Nu are nevoie de mediatizare, nu are nevoie de posturile şi metaniile noastre aplicate ca după un cod deontologic. Nu are nevoie, dar doreşte întoarcerea noastră la frumuseţea cea dintâi, la chipul şi la asemănarea Sa.
”Și, ca un exemplu de urmat conducătorii de astăzi ar trebui sa ia exemplul Regilor și actualii politicieni: ”Eticheta Curții Domnești prevedea că în Vinerea Mare suveranul, Carol I, însoțit de Casa Civilă și de Casa Militară, asista la ceremonia oficiată la Mitropolie. Din suită mai făceau parte și reprezentanții Guvernului, ai camerelor Parlamentului, ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și oficialități locale. Ceremonialul reglementa și ordinea în care se făcea înconjurarea bisericii, suveranul fiind primul alături de Mitropolitul Primat. De asemenea, participa și la Slujba de Înviere, în sâmbăta Paștelui, având parte de aceeași suită. Momentul în care Mitropolitul rostea „Hristos a înviat“ era urmat de 101 tunuri de pe Dealul Spirei. Ținuta era de „mare doliu“ în Vinerea Mare, adică frac pentru civili, „cu cravată și mănuși negre, decorațiuni și marele cruci fără lentă“, și de ceremonie în ziua de sâmbătă: frac cu cravată și mănuși albe și decorațiunile în forma reglementară.”

Comments

Comments are closed.