Primarul din Mioveni, atacat de un om de afaceri cu probleme penale chiar în Primărie

feb. 11, 2022

Ion Georgescu, primarul din Mioveni care a fost agresat în această seară de controversatul om de afaceri Stelică Crăciun. Acesta a intrat neanunțat în biroul din Primărie, însoțit de alți trei bărbați, susține că nu are nicio legătură cu cel care l-a lovit peste față și că a depus plângere penală în urma incidentului.

„În jurul orei 21:15 m-am pomenit cu Stelică Crăciun și cu încă un domn la mine în birou, începând să-l înjure pe fostul comisar Mihalcea și pe mine. A fost o mică altercație în birou în care postul de pază a reușit să îl scoată afară din birou. Eu nu mă intersectez cu el, el este dintr-o comunitate vecină. Este un incident care m-a șocat. Este foarte grav.”, a declarat Ion Georgescu pentru Antena 3, imediat incident.

Primarul a precizat că interlopul a intrat în birou însoțit de un bărbat din grupul său, iar în afara camerei se mai aflau alți doi interlopi, și că a fost agresat ”și fizic și verbal”.
Împotriva bărbatului de 55 de ani, din Mărăcineni, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Prin aceeași măsură preventivă, au fost dispuse obligațiile de a nu părăsi județul Argeș, de a nu se apropia de persoana vătămată sau de familia acestuia ori de locul de muncă, precum și obligația de a nu comunica cu martorii din dosar.

La audieri, Stelică Crăciun  a susținut că primarul a fost cel care a lovit primul. Potrivit surselor Antena 3, Stelică Crăciun are o relație bună cu un adjunct al inspectorului Poliției Argeș. La intrarea în primărie s-ar fi aflat un polițist local care i-a lăsat pe bărbați să intre cu ușurință.


Comments

Comments are closed.

PromediaTV online