Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și-a depus oficial candidatura la președinția Consiliului Județean Argeș, alături de echipa de consilieri județeni.
„În mandatul acesta ne-am axat pe investiții majore în sănătate și educație. De anul viitor vom aloca fonduri consistente pentru turism și infrastructura rutieră”, afirmă Ion Mînzînă care declară turismul „o prioritate de grad zero” pentru mandatul de viitor președinte al Consiliului Județean.Cele mai importante proiecte ale Echipei PSD pentru dezvoltarea turismului argeșean:
• Identificarea și crearea unui ”brand” al Județului Argeș care să atragă turiști din toate colțurile lumii
• Crearea unei comisii de specialitate la nivel județean formată atât din reprezentanți ai mediului public cât și din profesioniști veniți din sectorul privat (reprezentanți ai hotelierilor, agențiilor de turism, ghizilor, restaurantelor
• Dezvoltarea și înființarea Organizației de Management de Destinației (OMD) a județului Argeș, care va avea ca scop dezvoltarea și implementarea politicilor de marketing a destinației turistice și de atragerea fondurilor de dezvoltare• Implementarea unui abonament care permite accesul la obiectivele turistice de pe teritoriul județului Argeș cu valabilitate de 72 de ore de la achiziționare, acesta putând fi achiziționat și din recepția hotelurilor sau a agențiilor de turism
• Dezvoltarea și implementarea proiectului ”Descoperă tradițiile satului argeșean”. Prin acest proiect încurajăm și sprijinim locuitorii satelor argeșene care dețin resursa culturală și etnografică, să înființeze ”Case de Oaspeți” cu ”Puncte Gastronomice Locale” având ca scop readucerea în atenția turiștilor tradiția și gastronomia satului argeșean.
• Identificarea oportunității și luarea măsurilor necesare care să permită extinderea perioadei de deschidere și de tranzitare a Transfăgărășanului ”365 de zile”
• Dezvoltarea și promovarea turismului activ (drumeții montane, cicloturism, vânătoare, pescuit, echitație)
• Dezvoltarea zonelor montane prin finalizarea proiectului pârtiei de schi de la Moliviș• Susținerea autorităților locale în dezvoltarea planurilor integrate de dezvoltare a turismului local
• Dezvoltarea căilor de acces pentru facilitarea deplasării în condiții optime și de siguranță până la obiectivele turistice
• Crearea unui cadru legal pentru facilitarea investițiilor în turism din partea investitorilor români și străini.