Reunit la Câmpulung, Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis nominalizarea lui Ciprian Neculăescu și Bogdan Minciunescu pentru funcțiile de subprefecți ai județului Argeș. Ca urmare a intrării la guvernare a PSD și în uma negocierilor la nivel național, PNL rămâne cu funcția de prefect, prin Radu Perianu, în timp ce social-demcraților le revin cele două posturi de subprefecți.
Ciprian Neculăescu este profesor și jurnalist, consilier local la Câmpulung. “Câmpulungean cu rădăcini adânci și sănătoase. Umanismul, întrajutorarea, umanitarismul și dorința de bine mă conduc în toate intențiile de a-mi ajuta semenii în orice conjunctură socială – imbolduri ce mă vor purta spre realizarea idealurilor celor pe care îi reprezint, alături de coechipieri. Motto-ul meu: Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este capabil să primească”- Albert Einstein”, se prezintă Neculăescu.
La rândul său, Bogdan Minciunescu, inginer la Uzina Dacia din Mioveni și fost candidat al PSD pentru Camera Deputaților la alegerile precedente, a precizat: “Social-democrația a fost alegerea mea de la început pentru că este singura forță politică constructivă din România și singura forță politică preocupată de nevoile tuturor românilor, fapt demonstrat chiar prin măsurile adoptate de PSD!Viitorul este al politicii sociale centrate pe nevoile cetățeanului și o aplicare pe construirea de strategii și servicii publice de calitate! Toată priceperea mea în cei 15 ani într-un colos industrial precum Dacia și pregătirea mea universitară vor facilita progresul argeșenilor și al Argeșului pentru a duce Argeșul pe primul loc! Singur ajungi repede, împreună ajungem departe!”.
