Restricționarea circulației noaptea. Cum au ajuns autoritățile să ia în calcul această variantă. Orban și Tătaru se contrazic

oct. 27, 2020

Ludovic Orban a spus, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a spus Orban.

Așteptăm să vedem efectele din alte țări
Premierul Ludovic Orban spune că autoritățile din România așteaptă să vadă ce efect are restricționarea circulației pe timp de noapte în țările care au luat această măsură, înainte de a lua o decizie. El spune că vizați de această măsură sunt în special tinerii care merg la petreceri private, în condițiile în care acestea s-au dovedit a fi principalele focare de infectare cu COVID-19.
„Când vom avea ceva de anunțat pe tema asta, vom anunța. Deocamdată vrem să vedem efectele în alte țări, unde se aplică măsura. Știm că această restricționare afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt cei care sunt activi după ora 23.00. Dar să vedem efectele în alte țări”, a spus Orban, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
Orban a spus că petrecerile private s-au dovedit a fi principala sursă de infectare cu COVID-19, conform rezultatelor anchetelor epidemiologice.

Petrecerile de noapte ale tinerilor, sursă de infecții
„Știți că am luat decizia de a nu mai permite organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive, sărbătoriri în spații de evenimente sau restaurante, pentru că pe primul loc ca și cauză a infectării erau aceste evenimente, în anchetele epidemiologice. Sigur că se mai pot organiza, dar numai în spații private. Sfatul nostru este să se abțină inclusiv tinerii, adolescenții, să participe la astfel de petreceri private”, a adăugat premierul.

Ministrul Sănătății nu mai așteaptă, spune de acum NU

Pe de altă parte, ministrul Nelu Tătaru nu dorește restricționarea circulației noaptea. „Eu nu cred că vom face lockdown. În restricțiile pe care le impunem local, în fiecare comunitate unde avem o transmitere accentuată, măsuri care ar trebui să rămână și pentru o perioadă de după, când vedem că avem o scădere a numărului de cazuri. Cred că ar trebui să învățăm ceva sau să ne amintim. Restricțiile pe care le impunem local, în fiecare comunitate unde avem o transmitere accentuată, sunt măsuri care ar trebui să rămână și pentru o perioadă de după, când vedem că avem o scădere a numărului de cazuri. Haideți să ne amintim că noi am avut o scurtă perioadă de număr de cazuri mici, 1-8 iunie, 120-140 de cazuri.

Din punctul meu de vedere, sunt niște repere pe care trebuie să le avem. Demonstrația pe care am făcut-o atât noi, cât și organizațiile internaționale este faptul că portul unei măști, o distanțare și un dezinfectant pot scădea numărul de infectări. Nu spune nimeni că îl putem opri la 0. Uitați-vă ce înseamnă raportări în niște țări care au trecut în valul 2, în vreme ce noi mergem pe un val 1 prelungit și cred că o să-l lipim și cu influențe din valul 2 din celelalte țări”, a declarat Nelu Tătaru, în direct la B1 TV.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online