Un avion al companiei El Al, cu mai mulți oficiali israelieni și americani la bord, printre care și ginerele președintelui Donald Trump, a decolat de pe aeroportul Ben Gurion.
Pe aparat a fost înscris în engleză, ebraică și arabă cuvântul „PACE”.
Pe 13 august, Israelul și Emiratele Arabe Unite au anunțat normalizarea relațiilor, în cadrul unui acord mediat de SUA.
Imediat și-au reluat contactele diplomatice telefonice, iar la sfârșitul săptămânii trecute, Emiratele au anulat o lege din 1972, care nu recunoștea existența statului Israel.
Acordul istoric este doar al treilea semnat vreodată de Israel cu o țară arabă, după cele cu Egiptul și Iordania.
Sursa: stiriletvr.ro