Simona Bucura Oprescu: Banii românilor sunt jucați de premierul bancher, Florin Cîțu, la ruleta alegerilor interne din PNL!

aug. 10, 2021
63 Views

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, președinte al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, acuză pe premierul Florin Cîțu, care detine interimar și portofoliul de ministru al Finanțelor, după ce l-a demis pe titularul acestuia, că a pregătit pentru rectificarea bugetară o sumă considerabilă care va fi alocată primăriilor cu primari PNL care îl vor vota pentru șefia Partidului. Altfel spus, Cîțu dă o mită din bani publici primarilor PNL, cumpărându-le practic votul de la Congresul PNL:

“La #rectificarea #bugetară a fost prevăzută o suplimentare de 3,16 miliarde lei către Ministerului Finanțelor Publice, dintre care 3 miliarde vor alimenta mai apoi Fondul de Rezervă Bugetară, conform unor surse politice citate de Profit.ro .

De ce?

Pentru ca Fondul de Rezervă Bugetară poate fi folosit la deciziile Guvernului, în diverse scopuri, teoretic urgente.

Tot surse citate de Profit.ro arată faptul că cele 3 miliarde care ajung la Fondul de Rezervă au scopul de a fi date “către autoritățile locale, în contextul congresului PNL.”

Înțelegem de aici faptul că premierul bancher intenționează să-și “mituiască”, sau cel puțin să-și momească votanții, în bătălia internă pentru șefia PNL, cu bani DESTINAȚI TUTUTOR românilor, nu doar anumitor UAT-uri PNL, care probiabil vor fi decise după bunul său plac.

📈📉Vedem astfel cum, din 8,99 miliarde, bani prevăzuți în plus pentru #rectificare, o treime vor fi folosiți de prim-ministru doar ca să câștige șefia PNL. Asta în timp ce, spre exemplu, Ministerul Dezvoltării va mai primi la rectificare doar 1,84 miliarde, deși la dezvoltare este nevoie în acest moment de minimum 4 miliarde de lei, până la finalul anului, pentru achitarea lucrărilor PNDL 1 și 2, dar și pentru alte lucrări.

Iar exemplele pot continua…”, a subliniat deputatul PSD de Argeș.

Comments

Comments are closed.