Simona Bucura Oprescu: Guvernul lui Sapă de Lemn, o nouă “reușită”!

aug. 2, 2021

Conform statisticilor prezentate de instituțiile publice și private, numărul de firme suspendate în țara noastră a atins un nivel extrem de ridicat, în ciuda faptului că premierul Florin Cîțu nu mai contenește să laude performanțele Executivului pe care îl conduce. Simona Bucura Oprescu nu a ezitat însă să atace discursul guvernanților care contrazice în mod evident realitatea, în contextul în care inclusiv în Argeș se înregistrează o creștere cu aproape 18% a numărului de firme suspendate:

“Economia duduie
Numărul firmelor suspendate în România este mai mare cu aproape 18% decât primul semestru din anul precedent, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.Și nu! Firmele din turism nu sunt printre fruntașele suspendărilor, deși au fost semnificativ afectate de pandemie.
Aceasta este dovada că în România nici pandemia nu afectează economia cât reușește să o faca Guvernul bancherului #DeDreapta, Cîțu!
Conform ONRC, în primul semestru din 2021, numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut cu 17,66%.
📉❗️În intervalul menționat:
– Bucureștiul are cel mai mare număr de firme suspendate -> 659
– Județul Ialomița are cel mai mare procent în creștere față de anul trecut -> cu 125% mai multe firme suspendate📋Alte județe, față de aceeași perioadă a anului trecut:
📌Mehedinți -> 114% mai multe firme suspendate
📌Suceava -> 75,76% mai multe firme suspendate
📌Argeș -> 17,92% mai multe firme suspendate
📌Bihor -> 12,65% mai multe firme suspendate
📌Iași -> 12,5% mai multe firme suspendate
Numai în luna iunie au avut loc aproape o mie de suspendări la nivel național, iar în Argeș, de la 1 ianuarie si până în prezent, în fiecare zi, cel puțin o firmă și-a suspendat activitatea.Cele mai afectate domenii la nivel național sunt, conform ONRC: comerțul cu ridicata și amănuntul, atelierele auto-moto, activitățile profesionale, științifice și tehnice, dar și alte activități de servicii“, a spus deputatul de Argeș.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online