Simona Bucura Oprescu: Guvernul nu vrea să investească în infrastructura feroviară, iar planurile pentru autostrăzi ar putea fi respinse la Bruxelles

mart. 15, 2021

Social-democrații sunt nemulțumiți de lipsa de dezbatere a guvernului pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Guvernul a prezentat recent o viziune a investițiilor vizate, însă opoziția solicită o dezbatere în Parlament astfel încât proiectele de investiții să fie acceptate de toate partidele pentru a fi susținute indiferent de culoarea politică a guvernului. Mai mult, deputatul Simona Bucura Oprescu atrage atenția că Guvernul nu a introdus în PNRR investiții în infrastructura feroviară, aflată într-o stare deplorabilă, România având cea mai mică viteză de deplasare din Uniunea Europeană. Mai mult, deputatul social-democrat arată că planul de investiții în infrastructură axat în mare parte pe autostrăzi, ar putea fi respins de Comisia Europeană care promovează și un concept de investiții al căror rezultat să fie mai puțin poluante și care să afecteze cât mai puțin mediul.
„După ce că nu se consultă cu nimeni cu privire la #investițiile care ar trebui incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Guvernul #Cîțu nu ține cont nici de recomandările Uniunii Europene pe această temă!De exemplu, Revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (#PNRR) a ocolit sectorul transporturi, deoarece Guvernul preferă să investească în continuare în autostrăzi, deşi pe Green Deal ar trebui să investească în domeniul feroviar şi fluvial. Practic, vom merge la Bruxelles cu acelaşi PNRR în privinţa transportului sustenabil şi nesustenabil, cu obiective care nu sunt în concordanţă cu cele stabilite de Comisia Europeană! Finanțările pe autostrăzi vor fi, probabil, respinse, deoarece nu respectă principiul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă: «Do No Significant Harm», după cum atrag atenția specialiștii.“Aceste constrângeri sunt şi pe Programul Operaţional Infrastructură Mare şi Programul Operaţional Regional, unde Comisia Europeană nu mai acceptă, pentru perioada 2021-2027, dezvoltarea de infrastructură rutieră de tip american, dar acceptă construirea drumurilor de centură, iar ideea de autostrăzi devine din ce în ce mai greu de finanţat. Dacă Guvernul îşi asumă finanţarea autostrăzilor, atunci trebuie să îşi asume că ele vor fi finalizate cu bani de la bugetul de stat pentru că nu pot fi finanţate în întregime din bani europeni”, a precizat Cornel Ban lector în economie politică la Copenhagen Business School (Danemarca) şi cercetător nerezident la Global Development Policy Center la Boston University.Măcar în al 12-lea ceas ar trebui ca Guvernul Cîțu să înceapă o consultare largă și aplicată cu privire la PNRR și să nu mai lucreze într-un stil autocrat greu de imaginat pentru o țară europeană! Banii din PNRR nu sunt ai PNL, USR PLUS și UDMR, ci ai României și ai românilor și trebuie să fie cheltuiți în concordanță cu nevoile reale ale țării!”, a susținut Simona Bucura Oprescu.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online