Simona Bucura Oprescu, întâlnire de lucru cu Ambasadoarea Franței în România!

mart. 11, 2022

Deputatul PSD de Arges Simona Bucura Oprescu, presedintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, intalnire de lucru cu Excelenta Sa Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România.
În contextul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, am discutat cu Excelența Sa despre absorbția cât mai eficientă a fondurilor din PNRR la nivel local, astfel încât să fie evitate disparitățile dintre regiuni, despre cooperarea descentralizată și nevoia unor politici adaptate noului context internațional. Am abordat și evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia. De asemenea, în cadrul întâlnirii mi-am exprimat dorința unui schimb direct de bune practici dintre Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și comisia omoloagă din Adunarea Națională a Franței. Nu în ultimul rând, i-am adresat Excelenței Sale invitația de a face o vizită de lucru în județul Argeș. De-a lungul timpului, diplomația parlamentară și relațiile bilaterale cu Franța au adus influențe pozitive în țara noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și legislativ sau economic.”, a transmis deputatul social democrat de Arges.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online