Uzina Dacia de la Mioveni lucrează la digitalizarea arhivei și transferul vechilor documente de pe hârtie în format electronic iar din septembrie, timpul de eliberare al adeverințelor și de răspuns la solicitările foștilor angajați se va reduce considerabil. Anunțul a fost făcut de către primarul din Mioveni, Ion Georgescu în urma unei întâlniri cu conducerea boardului companiei.
„În cadrul întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu domnul Christophe Dridi – director general Automobile Dacia și Groupe Renault România, alături de Gabriel Sicoe – director Afaceri Publice Groupe Renault în România și alți membri ai departamentului de resurse umane din cadrul companiei, am discutat mai multe subiecte care fac directă referire la comunitatea din Mioveni.Din respect pentru generațiile care au muncit și au pus umărul la dezvoltarea mărcii Dacia, pe plan social, reprezentanții uzinei vor veni în sprijinul foștilor angajați, cât și al celor aflați în pragul pensionării cu un ajutor extrem de important.
Prin digitalizarea arhivei și transferul vechilor documente de pe hârtie în format electronic, din luna septembrie a acestui an, timpul de eliberare al adeverințelor și de răspuns la solicitările foștilor angajați se va reduce considerabil, unele documente putând fi eliberate solicitantului chiar pe loc.Conducerea uzinei a dat asigurări despre faptul că atât proprii muncitorii, dar și toți cetățenii care interacționează direct ori indirect cu uzina de automobile sunt în deplină siguranță din punct de vedere medical, datorită măsurilor de securitate și sănătate cuprinse în planul de producție. De asemenea am discutat și despre proiectul de extindere al platformei Dacia la Moveni.
Totodată, directorul general al uzinei a apreciat decizia primăriei Mioveni de redeschidere pe perioada verii a creșelor și grădinițelor cu program prelungit în cele trei locații din oraș, ca măsură de sprijin pentru agajații care nu aveau alte soluții de a-și supraveghea copiii în timpul programului de lucru. În plus, Christophe Dridi și-a arătat intenția de a participa la inaugurarea noului corp al Grădiniței Campionii, tânăra generație reprezentând viitorul Uzinei Dacia, generație în care compania dorește să investească alături de administrația locală”, a postat pe pagina sa de Facebook Ion Georgescu.
