Video! 3,12% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna ianuarie 2020

mart. 10, 2020
277 Views

La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 8.094 șomeri (din care 3.771 femei), rata șomajului fiind de 3,12%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,98%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară creștere cu 0,14 pp.

Din totalul de 8.094 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 2.437 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 5.657 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.645 șomeri provin din mediul rural și 1.449 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în         evidenţele AJOFM Argeș (31,63%), urmați de cei cu studii primare (22,96%) și de cei cu studii liceale sau postliceale (17,28%). Șomerii cu nivel de instruire profesional/arte și meserii reprezintă 15% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare 4,8%. Șomerii fără studii reprezintă 8,33% din totalul șomerilor înregistrați.

              Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.939 persoane foarte greu ocupabile, 4.045 greu ocupabile, 347 mediu ocupabile și 763 persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Argeș.

Comments

Comments are closed.