Video! Argeșul Curat! Mega acțiune de ecologizare de ziua mediului, organizată de ADI Servsal

mai 19, 2021

Pe 5 iunie, Ziua Mediului, Argeșul va fi implicat într-o acțiune de ecologizare de amploare.
Astfel, județul nostru este parte dintr-un eveniment la nivel național, organizat de Federația ADI-urilor, condusă de Gabriel Moiceanu, directorul ADI Servsal.
Peste 30 de primării din județ, în special din zona rurală, acolo unde organizatorii au dorit să își îndrepte atenția, și-au anunțat deocamdată intenția de a participa în acțiunea „Argeșul Curat” cu voluntari locali la o ecologizare masivă, în special de-a lungul cursurilor de apă. În acest fel, așa cum a arătat și Gabriel Moiceanu, se dorește nu doar implicarea locală, ci și conștientizarea oamenilor că trebuie să păstreze curat în propria localitate. Acțiunea va fi repetată și în toamna acestui an. ADI Servsal realizează periodic acțiuni de ecologizare în județul Argeș și a înființat și o patrulă de voluntari pe biciclete care are rolul de a monitoriza zonele și de a descoperi cazurile în care deșeurile sunt aruncate în natură.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online