Video! Cîțu, oficial contracandidatul lui Orban la șefia PNL. Amândoi spun că vor câștiga!

mai 30, 2021

Premierul Florin Cîțu a anunțat, duminică, faptul că s-a înscris în competiția pentru președinția Partidului Național Liberal, la care s-a înscris deja Ludovic Orban.

”Le mulțumesc liderilor puternici din PNL care au crezut în mine și care acum fac parte din echipa mea.” – a spus Cîțu, alături de mai mulți lideri liberali, printre care: Emil Boc, Raluca Turcan sau Rareș Bogdan.

El a făcut aceste declarații înaintea Consiliului Naţional al PNL în care se vor aproba calendarul alegerilor interne şi detaliile Congresului.
Propunerea Biroului Executiv al PNL este ca alegerile în filiale să înceapă la 1 iunie, iar Congresul PNL să aibă loc în 25 septembrie, cu prezenţa fizică a 5.000 de delegaţi.


Premierul spune că are de partea lui votul a 30 de organizații pentru Congresul din septembrie. Din Argeș, doar o parte din organizație îl susține. Deși oficial PNL Argeș îl susține pe Orban, care se știe că este în strânse legături cu Adrian Miuțescu, doi adversari ai liderului PNL Argeș – Narcis Sofianu, dar mai ales Radu Perianu au ajuns în funcții importante la București. Perianu este chiar consilier al premierului. Astfel că cei doi coagulează tabăra celor care oricum sunt nemulțumiți de practicile de boier pe moșie în organizație ale lui Miuțescu.
Iată însă lista liderilor care îl susține pe Cîțu:
1 Raluca Turcan min. muncii-Președinte SB
2 Lucian Bode min. Interne-Președinte SJ
3 Virgil Popescu min. Energi-Președinte MH
4 Nicolae Ciuca min. Apărării Senator DJ
5 Ionel Bogdan Președinte CJ și Președinte MM
6 Rareș Bogdan – europarlamentar-Prim-vicepreședinte PNL
7 Robert Sighiartau – deputat-secretar general PNL
8 Dan Vilceanu deputat-Presedinte GJ
9 Alina Gorghiu Senator TM
10 Emil Boc primar Cluj
11 Daniel Buda Europarl. Președinte CJ
12 Adrian Cozma deputat-Președinte SM
13 Catalin Boboc SS min. Muncii- Președinte BR
14 Pavel Popescu deputat-Președinte S4
15 Cristian Bacanu deputat-Președinte S5
16 Mara Mares Președinte TNL
17 Vergil Chitac Primar Constanta
18 Marcel Romanescu Primar Tg-Jiu
19 Gheorghe Flutur Presedinte CJ SV și Președinte SV
20 Daniel Fenechiu – Senator BC
21 George Lazar Prefect NT
22 Tudor Polak deputat Președinte mun VS
23 Alin Ignat Consilier de stat Prim-vice TNL
24 Gheorghe Pecingina deputat GJ
25 Daniela Câmpean Președinte CJ Sibiu
26 Stelian Bujduveanu Viceprimar București
27 Mara Calista deputat NT
28 Vasile Lupu Presednte CJ Constanta
29 Stefan Stoica deputat Președinte DJ
30 Florin Roman deputat-vicepreședinte PNL
31 Ion Lungu Primar mun. Suceava
32 Hubert Thuma Presedinte CJ IF-Președinte IF
33 Victor Paul Dobre – vicepreședinte PNL
34 Monica Anisie senator -Președinte S2
35 George Tuță – deputat IF
36 Cristian-Augustin NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ senator MM
37 Mihai Lupu președinte CJ Constanța

Orban vrea alegeri libere

După ce s-a arătat încrezător că va câștiga alegerile și a spus că PNL este un partid democratic, că orice candidat întărește partidul, Orban a trecut și la partea de teorii ale conspirației. Întrebat dacă se teme că Florin Cîțu își va face imagine cu fondurile PNRR, Orban a răspuns:

”Nu poate să își facă campanie pe banii din PNRR. E posibil (n.r. să apară și un al treilea candidat), PNL e un partid democratic, nimeni nu a fost descurajat să candideze. Mie nu mi-a fost niciodată frică de un contracandidat.

Îmi doresc alegeri libere în PNL, democrație. Eu discut cu toți liderii PNL. Voi prezenta oferta, atuurile pe care le am. La Congresul PNL vor participa 5.000 de delegaţi. Opţiunea va fi stabilită pe baza ofrtelor, istoricului pe care îl avem fiecare şi în funcţie de opţiunea celor 200.000 de membri ai PNL”, a spus Ludovic Orban.





Comments

Comments are closed.

PromediaTV online