Video! Cu mai multe orașe în carantinare iminentă, liderii PNL s-au dat în stambă la Vila Florica!

iul. 24, 2020

Incredibil dar adevărat! La doar câteva săptămâni după ce acuzau peste tot pesediștii că țineau chermeze la Vila Florica, în perioada în care fosta casă a Brătienilor era în administrarea CJ Argeș, liderii PNL s-au dedat la o petrecere monstruoasă fix la Vila Florica. Monstruoasă pentru că Muzeul Brătienilor este în Ștefănești, unul din orașele aflat sub monitorizare din cauza pandemiei de COVID-19 și pe lista localităților sub iminența carantinării.

Și, în timp ce certau populația că nu respectă regulile, liberalii, care sunt aflați la guvernare, au ținut au ședință și o petrecere la Muzeul Brătienilor.

Liderii PNL din Argeș și nu numai au ținut o chermeză la Vila Florica, iar bolizii de lux pot fi zăriți în fața vilei. Totul a început cu o ședință de partid departe de ochii presei în complexul Muzeul Național Brătianu, unde activitățile politice sunt interzise prin lege, iar apoi s-a sfârșit în ceva mai lejer. ”Buna ziua.Va informam ca sunteti convocat joi, 23.07.2020, ora 18.30, la Vila Florica – Stefanesti ( Muzeul National Bratianu), unde are loc sedinta BPJ avand urmatoarea ordine de zi:1. Situatia politica actuala la nivel judetean si national;2. Probleme organizatorice;3. Diverse.Va rugam sa ne transmiteti daca aveti amendamente la ordinea de zi, pana maine, 23.07.2020, ora 10:00.Va multumim !Secretariatul PNL Arges”, suna convocatorul primit prin sms de liberali.

Buna ziua.    Va informam ca sunteti convocat joi, 23.07.2020, ora 18.30, la Vila Florica – Stefanesti ( Muzeul National Bratianu), unde are loc sedinta BPJ avand urmatoarea ordine de zi:1. Situatia politica actuala la nivel judetean si national;2. Probleme organizatorice;3. Diverse.   Va rugam sa ne transmiteti daca aveti amendamente la ordinea de zi, pana maine, 23.07.2020, ora 10:00.Va multumim !Secretariatul PNL Arges

În timp ce liderii PNL benchetuiesc în voie, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, candidat al PNL la șefia Consiliului Județean, amenință că vor fi carantinate 12 orașe din județ.

„Avem o listă scurtă de localități care îndeplinesc acest criteriu, al numărului minim per mia de locuitori. Alături de acest indicator, mai sunt alți șapte indicatori în ordinul de ministru, ei trebuie corelați și dacă localitatea nu satisface criteriile acestea, nu se mai pune problema izolării și a carantinei”, a explicat prefectul Emanuel Soare.

Sursa: Știripesurse.ro

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online