Universitatea din Pitești a organizat cu această ocazie un eveniment special în Piața Primăriei din Pitești, la care au participat cadre universitare, studenți și părinți, alături de reprezentanți ai administrației publice locale. Promedia TV a transmis în direct pe pagina de Facebook evenimentul.
Arhimandrit Caliopie Ichim a rostit mesajul ÎPS Calinic la deschiderea anului universitar. Au mai luat cuvântul și primarul Cristian Gentea, reprezentanți ai Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar, ISU Argeș, DSP Argeș, precum și vicepreședintele CJ Argeș Adrian Bughiu.
“În numele Consiliului Județean Argeș, urez întregii comunități academice piteștene un an nou plin de realizări, an în care să depășim cu bine toate provocările pricinuite de pandemia de COVID. În aceste condiții grele, cu toții, atât cei care sunt implicați în actul educațional, cât și cei care desfășurăm activitate administrativă, avem obligația de a sprijini fără echivoc procesul de învățământ, în așa fel încât produsul final – absolvenții de liceu și de facultate – să ofere societății tot ce e mai bun. Consider că e nevoie mai mult decât oricând de o bună colaborare instituțională, iar, din această perspectivă, Consiliul Județean Argeș va fi tot timpul un partener al Universității din Pitești. Mult succes!”, a declarat Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
Deschiderea nu a fost lipsită de momente interesante, precum demonstrații ale studenților pe diverse domenii, repertoriul Fanfarei sau parada până la Rectorat.